Din povestirile celor care l-au cunoscut, Lache era un om plin de viaţă. Un lăutar care transfoma o petrecere, o nuntă într-un mare eveniment.
Din povestirile celor care l-au cunoscut, Lache era un om plin de viaţă. Un lăutar care transfoma o petrecere, o nuntă într-un mare eveniment. Lache a fost o vedetă locală. Din păcate. Specialiştii l-au descoperit abia spre sfârşitul vieţii sale. Iar recunoaşterea valorii sale a venit chiar la ultima lui prezenţă pe pământ: în ziua înmormântării, statul l-a numit “rapsod al poporului”.
Muzica lui Lache Găzaru seamănă cu el. Când o asculţi nu te poţi plictisi. Parcă stai lângă o cascadă. Povestea curge vijelios, balada te ţine cu sufletul la gură. Un mare talent de povestitor.
Cel mai mult, lui Lache Găzaru îi plăcea să improvizeze. Făcea povestea să sune aşa cum îi plăcea lui. Vioaie, îndrăzneaţă. Cei care participau la petrecerile la care cânta Lache jucau de le săreau opincile din picioare, la cântecele de dragoste: “Lele!/Foaie verde mărgărit/ Mă gândesc mai de demult/ Cine am fost şi cine sunt/Şi ce cai am călărit/Şi ce mândruţă-am iubit/Şi ce bani am cheltuit/Şi ce haine am ponosât/ Şi acum în ce stare sunt/ Mă mir că stau pe pământ/ Lele!” sau uneori puţin decoheate: “åi, eu ştiu ce pofteşti mata/ Dar n-are moşu’, că ţi-ar da/ Mai deunăzi, Safta mea/ Păi, mă sucea şi mă învârtea/ Şi mă lua pe-ndelete/Să mă-ntorc de la perete/Păi, eu i-am spus fii mai domoală/C-asta nu-i pe porunceală/Ş-asta e cum poate omul.”Sau ascultau, uneori ore în şir, aceeaşi baladă. Pentru că un cântec de-al lui Lache putea să ţină şi câte trei ore!
Lache Găzaru – un om de poveste.
Din povestirile celor care l-au cunoscut, Lache era un om plin de viaţă. Un lăutar care transfoma o petrecere, o nuntă într-un mare eveniment.
Din povestirile celor care l-au cunoscut, Lache era un om plin de vi
