12:31 • Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, va majora în această săptămână preţul benzinei şi al motorinei cu 0,09 lei/litru, a anunţat, luni, compania petrolieră.
Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, va majora în această săptămână preţul benzinei şi al motorinei cu 0,09 lei/litru, a anunţat, luni, compania petrolieră.
MERCURIAL. Un litru de benzină Premium va costa 3,75 de lei, preţ care se va aplica şi la sortimentul Efix 95, iar Euro Super 98 va fi comercializat cu 4,35 lei, se arată într-un comunicat al Rompetrol. Preţul motorinei Efix Euro 4 va creşte cu 2,36%, de la 3,81 lei la 3,9 lei/litru, iar pentru motorina super Euro 5 consumatorii vor plăti 4,16 lei/litru. Rompetrol a fost înfiinţată de omul de afaceri Dinu Patriciu în 1998 şi a fost preluată, anul trecut, de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan. În România, Rompetrol operează peste 300 de staţii de distribuţie a carburanţilor. La finele săptămânii trecute, şi compania Petrom, care deţine cea mai extinsă reţea de benzinării la nivel naţional, a majorat tot cu 0,09 lei/litru preţurile la carburanţi.
12:31 • Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, va majora în această săptămână preţul benzinei şi al motorinei cu 0,09 lei/litru, a anunţat, luni, compania petrolieră.
Rompetrol, controlată de grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, va majora în această săptămână preţul benzinei şi al motorinei cu 0,09 lei/litru, a anunţat, luni, compania petrolieră.
MERCURIAL. Un litru de benzină Premium va costa 3,75 de lei, preţ care se va aplica şi la sortimentul Efix 95, iar Euro Super 98 va fi comercializat cu 4,35 lei, se arată într-un comunicat al Rompetrol. Preţul motorinei Efix Euro 4 va creşte cu 2,36%, de la 3,81 lei la 3,9 lei/litru, iar pentru motorina super Euro 5 consumatorii vor plăti 4