Un băieţel de şapte ani, din comuna Iancu Jianu, judeţul Olt, şi-a pierdut viaţa după ce un mal de pământ înalt de aproape şase metri s-a prăbuşit peste el.Tragedia s-a petrecut în urmă cu câteva zile, pe raza comunei Iancu Jianu. Alexandru Gheorghe Căluianu, elev în clasa I la Şcoala generală din localitate, se afla la pescuit, pe malul râului Olt, cu tatăl său, Marin, şi cu un vecin, Florea Beldea. La un moment dat, un mal de pământ s-a surpat în spatele acestora. Copilul a fost acoperit în întregime, iar tatăl său, până în zona toracelui, după cum a spus subcomisarul Gheorghe Barbu, din cadrul Poliţiei Balş. Cei doi bărbaţi au săpat cu mâinile pentru a-l scoate pe micuţ, apoi au anunţat ambulanţa, pentru a-l transporta la spital. Pentru Alexandru a fost însă prea târziu. Din cauza rănilor suferite la cap, băiatul nu a mai rezistat şi şi-a dat ultima suflare pe drum, în salvare. Medicii de la camera de gardă a Spitalului din Balş au constatat decesul, trupul neînsufleţit al copilului fiind dus apoi la morgă pentru necropsie. Medicul legist a stabilit că micuţul a decedat în urma unei dilacerări meningo-cerebrale, traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi de craniu.
„S-a rugat de mine să mergem la pescuit“ Mama lui Alexandru, Claudia, a povestit printre lacrimi că era plecată în sat, cu treabă, când a aflat cumplita veste. „Eram în sat când am auzit ce s-a întâmplat. M-am dus după el la spital. La Urgenţe, medicii mi-au spus că e mort. Când am auzit, am crezut că înnebunesc. Nu trebuia să se întâmple aşa ceva. Mai bine mă lua Dumnezeu pe mine decât pe băiatu’ meu. Suntem săraci, vai de capul nostru! Copiii sunt totul pentru noi“, a spus plângând Claudia. Marin îşi aminteşte cu groază ultimele momente petrecute alături de fiul său şi blestemă clipa în care a hotărât să meargă la pescuit. „S-a rugat de mine câteva zile să mergem la