Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A venit primăvara!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 februarie 2008 ·

Bucureştenii au profitat de soarele generos de ieri şi s-au mutat în parc, pe biciclete, pe role, sau au stat întinşi pe iarba proaspătă. Sursa: Vlad Stănescu

1 /.

După o iarnă lungă şi urâcioasă, primele semne de primă vară au trezit ieri în sufletele oamenilor dorul de ducă. Copii, părinţi, bunici au dat televizorul din apartamentele întunecoase pe o plimbare în parc, o vată de zahăr pe băţ, o bere la o terasă sau o cutie cu floricele. De altfel, în ultima duminică din această lună, mercurul termometrelor a urcat până la 190 C.

Scăpate de iarnă,parcurile prind viaţă

Ieri, Cişmigiul, Herăstrăul şi Parcul Tineretului au zumzăit de tineri pe role, biciclişti şi mame ce şi-au scos pruncii să se bucure de soare. „Atât am aşteptat, să dea un pic soarele, şi am şi ieşit. Şi ca dovadă că aerul curat de primăvară din Cişmigiu e sănătos, până şi Luca a început să zâmbească, el care e cam mofturos“, îşi alintă Elena băieţelul de câteva luni ascuns bine sub o păturică.

Până şi adolescenţii au uitat de calculatoare şi s-au refugiat pe băncile din bătrânul parc. Iar semnele că iarna e pe ducă au dat curaj bucureştenilor, care şi-au aruncat hainele groase şi au scos din şifoniere tricourile, scurtele de primă- vară şi fustiţele îndrăzneţe.

Comercianţii,bucuroşi de clienţi

Venirea primăverii a umplut de bucurie nu doar inimile copiilor, dar şi buzunarele comercianţilor. Terasele au început să prindă viaţă, chelnerii sunt mai activi, maşina de vată de zahăr huruie mulţumită, baloanele sub formă de iepuraşi se vând ca pâinea caldă, iar dulciurile mărunte nu fac faţă cererii.

„Era şi timpul să mai scoatem şi noi sărăcia din casă, că lungă a mai fost iarna asta“, spune bucuros de comenzi un vânzător ambulant din Heră strău. Sentimentele îi sunt împărtăş ite de un frate de suferinţă din Cişmi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 6 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 8 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 11 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Ilie Năstase, atac împotriva unui candidat la prezidențiale: „Dacă ăsta iese preşedinte, eu plec din țara asta! Să mor eu”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia recentă de organizare a unui festival Untold pe Arena Națională. Acesta lansează un atac virulent la adresa lui Nicușor Dan deoarece permite organizarea evenimentului pe stadion. „Mă uit

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-0°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°