Spectacolul „Celălalt“ a avut premiera oficială sâmbătă seară, la Teatrul Metropolis, din Capitală.
Şi dacă actorul Cristi Iacob a făcut un rol de excepţie, Monica Davidescu nu a reuşit să transmită dincolo de scenă emoţia dansului şi a scenelor fierbinţi, a iubirii pierdute şi regăsite. „Celălalt“ este despre EL (Cristi Iacob) şi EA (Monica Davidescu), fiecare în vârstă de 30 de ani, trăiesc împreună de cinci ani.
„S-au vrut mai deştepţi decât alţii“ şi şi-au impus reguli: să nu mai vorbească, să nu doarmă sau să mănânce împreună, să se ţină departe de prieteni şi familie. Adică să trăiască separat. Un cuplu uzat, obosit şi plictisit, EL şi EA îşi pierd pofta de viaţă în doi şi pasiunea de a-şi savura iubirea la unison. Cadrul este prielnic ca, la iniţiativa LUI, să apară în scenă şi în viaţa de cuplu, „Celălalt“ (Octavian Strunilă, care-şi joacă rolul cu mult umor).
Strategia funcţionează. Răzbunarea e pusă la cale ca la carte, deznodământul (şi maniera în care este pus în scenă) - sunteţi invitaţi să-l judecaţi singuri. Povestea scrisă de tânărul dramaturg francez Florian Zeller şi regizată, la Metropolis, de Carmen Vestemeanu face toţi banii datorită lui Cristi Iacob. Decorul, muzica şi proiecţiile de cuvinte pe peretele scenei mai aduc un plus la succesul piesei. Însă scenele de amor şi de tangou nu sunt pline de emoţie, aşa cum s-ar fi vrut. Deşi contau cel mai mult în povestea de la Metropolis.