Vasile Toader, care e de trei mandate în fruntea comunei Cocora, a crescut la orfelinat după ce a rămas fără părinţi. Sursa: Petronel Tudor
Rătăcită prin praful Bă- răganului, comuna Cocora nu iese cu nimic din cotidianul mediului rural ialomiţean. Aceleaşi case bă- trâneşti amărâte, uliţele pline de noroi ce devin impracticabile la prima ploaie sănătoasă. În drum spre primărie, localnicii sar cu poveţe şi sfaturi. „Nu cumva sunteţi ziarişti, aveţi vreun articol cu primarul Vasile?“, chestionează un bărbat ce bea cu poftă dintr-o sticlă cu bere în crâşma satului. „Să scrieţi frumos de el, maică, că e băiat de-al nostru, amărât, nu ca ăla dinainte, de ne punea să ne descălţăm când intram pe uşa primăriei!“, se bagă în vorbă şi o bătrânică ce trece prin preajmă.
„Orfelinatul m-a făcut om!“
Primarul Vasile Toader este în birou şi îşi pregăteşte hârtiile pentru a doua zi. Pe masa de lucru din încăperea micuţă, hârtii peste hârtii, situaţii cu terenurile agricole, nişte adeverinţe de semnat şi steagul României la care este pusă o iconiţă. Cărţi şi tot felul de culegeri de acte normative zac în bibliotecă, lângă câteva fotografii ale primarului.
E puţin agitat şi îi vine greu să vorbească despre trecutul său. „Da, e adevărat ce ştiţi, am crescut la orfelinat. Dar vă spun, orfelinatul m-a făcut om! M-a învăţat ce-i ăla un program, să fiu ordonat, să respect regulile. Plus că am fost ajutat şi de Dumnezeu.“ Născut de ziua Americii, cum îi place să spună, chiar în comuna pe care astăzi o conduce, Toader a rămas fără părinţi la vârsta de 12 ani. Rudele n-au avut altă posibilitate şi l-au dat la orfelinatul din Lehliu Gară, la 50 de kilometri de casa părintească. Trei ani mai târziu este mutat la orfelinatul din Slobozia, acolo unde avea să stea alţi 5 ani. „Când merg acum în camera unde am crescut, stau de vorbă cu copiii din ce