SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Eu, fiindcă locuiam într-un cartier al Brăilei, spuneam că plec în oraş, şi chiar asta făceam, mă suiam în tramvai şi mergeam câteva staţii bune până în Centru. Dar la fel spuneau şi puştanii care locuiau în Centru. Când coborau un etaj sau două în Strada Republicii, pe care se plimba seară de seară toată lumea, şi tineri, şi vârstnici, tot asta ziceau, că pleacă în oraş.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Eu, fiindcă locuiam într-un cartier al Brăilei, spuneam că plec în oraş, şi chiar asta făceam, mă suiam în tramvai şi mergeam câteva staţii bune până în Centru. Dar la fel spuneau şi puştanii care locuiau în Centru. Când coborau un etaj sau două în Strada Republicii, pe care se plimba seară de seară toată lumea, şi tineri, şi vârstnici, tot asta ziceau, că pleacă în oraş.

Ideea era că între acasă şi oraş intervenea obligatoriu o plecare. Nu neapărat dintr-un loc la altul, ci dintr-o stare în alta. Săptămâni de-a rândul, plimbările rituale pe Bulevard nu aduceau nimic nou. Între plictiseala de acasă şi plictiseala din oraş existau însă deosebiri esenţiale. Acasă mă plictiseam singur, în oraş mă plictiseam laolaltă cu câţiva prieteni. Sentimentul de atunci, de la 20 de ani, al plecării în sine, e şi azi întreg. Azi locuiesc în oraş, aş putea spune că în Centrul oraşului, oricum într-o zonă unde am tot ce-mi trebuie. Cu toate acestea, simt nevoia să spun: plec în oraş. Deşi mai normal ar fi să zic că ies să mă lupt cu oraşul.

Am colindat nenumărate oraşe din toată lumea, dar nici unul mai infect şi mai neîmbietor la plimbare ca Bucureştiul. Tinerii îşi dau întâlnire în Centru, la Universitate, deoarece cartierele lor sunt şi mai infecte. La Paris îţi fixezi o întâlnire la cafeneaua din colţ, în orice parte a oraşului te-ai afla, şi nu săvârşeşti nici o necuviinţă. La Bucureşti, dac