Cunoscuta exploratoare Uca Maria Marinescu susţine mâine primul atelier în cadrul cursului „Ocolul Pământului în zilele noastre“, organizat de Fundaţia Calea Victoriei.
Prima femeie din România care a ajuns în Antarctica (1997-1998), Uca Marinescu a străbătut lumea în lung şi-n lat: din Africa în Nepal, din India şi Tibet până în Europa, din America de Nord până în America de Sud şi din Alaska până în Mongolia şi Siberia cu Polul Nord.
Expediţiile sale, amintirile şi poveştile culese din zecile de colţuri ale lumii, curiozităţi geografice şi urme ale civilizaţiilor vechi - despre asta, şi nu numai, le va vorbi exploratoarea celor care se vor înscrie la atelierul său. Cursanţii trebuie să aibă minimum 12 ani şi să plătească 60 de lei pentru cursul cu frecvenţă bilunară. După întâlnirea programată pentru mâine, ora 18.30, la sediul fundaţiei (Calea Victoriei, nr. 128A), următoarele ateliere cu Uca Marine
scu se vor desfăşura pe 5, 11 şi 18 martie. Pentru mai multe detalii legate de curs, dar şi despre alte evenimente organizate de Fundaţia Calea Victoriei, intraţi pe www.fundatiacaleavictoriei.ro sau sunaţi la (021)312.22.32.