- Diverse - nr. 38 / 25 Februarie, 2008 M-am gandit, deseori, la destinul nemeritat al taranului roman, mereu apasat, mereu umilit, mereu chemat, in momentele grele, sa apere tara. L-am vazut injosit la culme, ca talpa a tarii, deposedat de pamant, de vacuta, de cai, de oi, de avutul lui, pe vremea cotelor impovaratoare si a colectivizarii fortate. Si m-am mai gandit, mai ales la greul dus de femei, de tarancile satelor noastre: strabunici, bunici, mame, surori, fiice. De toate acestea mi-am adus aminte si am scris, privindu-le pe cele trei femei inchise la Penitenciarul din Colibasi. Una dintre ele, mititica, vai de capul ei, cu mana in ghips, era flancata de doi politisti, doi vlajgani, de parca il flancau pe Al Capone sau pe inamicul public nr. 1 al ordinii si linistii romanesti! Scena aceea m-a mahnit. Si m-a intristat. Tocmai de aceea am aplaudat gestul ministrului interimar al Justitiei, Theodor Melescanu, atunci cand a dispus punerea lor in libertate, semnand cererile de gratiere ale celor trei batrane. Filofteia Barbu (77 de ani), Victoria Mihai (58 de ani) si Veronica Gheorghe (69 de ani), care, stiindu-si drepturile, cu o incapatanare tipic taraneasca in astfel de cazuri, au refuzat sa respecte si sa aplice o decizie aiurea a Judecatoriei din Curtea de Arges asupra unui teren care le apartinea, atribuit altei persoane, pe care ele au continuat sa-l lucreze. Condamnate la un an si trei luni de inchisoare, cele trei au fost arestate si inchise la 14 ianuarie a.c. Privindu-le atunci, mi-am amintit de un alt act de "dreptate" al bravei noastre justitii: condamnarea, la sase luni de inchisoare, a acelei femei vaduve, cu sase copii de hranit, care ar fi furat un saculet de cartofi. Am urmarit nu bucuria, ci tristetea celor trei femei in momentul iesirii din inchisoare. Si parca le auzeam pe fiecare spunand, cu capul in pamant: "Trei lucruri nu exista pe lume: un