E foame mare în tara asta. Cronica. Daca la cele mai înalte nivele avem de-a face cu o “foame” acuta, de îmbogatire peste noapte, fara prea mari eforturi si din bani publici daca se poate, coborând în strada, la românul simplu, termenul îsi pierde din sensul figurativ si devine cât se poate de real. Înspaimântator de adevarat. Nu demult, am citit în ziare despre un caz cutremurator. Din nefericire, nu e unul izolat pentru plaiurile mioritice. Un copil de 8 ani din Moldova a murit cu zile, din cauza subnutritiei. Familia lui era prea nevoiasa ca sa poata puna ceva consistent pe masa. Drama e cu atât mai revoltatoare cu cât toate acestea se întâmpla în anul 2008 si nu în evul mediu, într-o tara membra a Uniunii Europene – în care cetatenii au garantat dreptul la asistenta sociala – si nu într-un stat bananier, pierdut pe harta undeva prin jungla africana. O alta realitate trista, devenita deja un stereotip: extrem de multi români se hranesc zilnic din tomberonul de gunoi, din resturile aruncate de altii. La concurenta acerba cu câinii vagabonzi sau chiar cu sobolanii. Totul pentru o bucatica de pâine. Poate ca o parte dintre ei îsi merita soarta. Însa nu discut despre lenesii care în loc sa munceasca, prefera sa traiasca din mila celorlalti. Ma refer la semenii nostri cu locuri de munca. Platiti cu salariul minim pe economie, din care trebuie sa achite o groaza de facturi, calculate la preturi europene. Abia mai ramâne maruntis de o pâine. Daca nu, mai strângem cureaua. Doar suntem obisnuiti. De fiecare data când pretul alimentelor se aliniaza la Europa, mai facem o gaura la cingatoare. În timpul acesta, la cantina parlamentului, alesii au parte de un festin regesc, la tarife sociale. Ce paradox trist! Sa ai un salariu indecent de mare si sa manânci aproape gratis, în timp ce mii de pensionari cinstiti se bucura daca, dupa ce îsi platesc întretinerea si îsi cumpar