Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raul cel mic pentru Cuba

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 februarie 2008 ·

După retragerea lui Fidel, fratele acestuia a devenit oficial preşedinte. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Raul Castro a fost ales, ieri, de Adunarea Naţională, preşedinte al Cubei pentru urmă- torii cinci ani, succedându-i astfel în această funcţie fratelui său, Fidel, care s-a retras de la conducerea ţării din iulie 2006, informează AFP.

Jose Ramon Machado (78 de ani), o altă figură istorică a „vechii gărzi“ cubaneze va fi numărul doi al regimului de la Havana, post la care spera şi reprezentantul aşa-zisei generaţii „intermediare“, Carlos Lage, în vârstă de 56 de ani. Lage îşi va păstra însă poziţia sa actuală, rămânând unul dintre cei cinci vicepreşedinţi ai Consiliului de Stat.

Cei 614 membri ai forului s-au reunit, ieri după-amiază, pentru a alege un nou preşedinte al Consiliului de Stat, Raul Castro fiind unicul candidat nominalizat pentru această funcţie. Vizibil încordat, Raul (76 de ani) şi-a făcut apariţia în sala plenului forului legislativ cubanez la costum şi cravată, în aplauzele celor prezenţi.

El se doreşte a fi atât omul continuităţ ii, cât şi cel al unor schimbări „cu paşi mici“ şi a avertizat că nu se va întâmpla nimic „spectaculos“. Schimbările se vor produce încet, întrucât poporul trebuie „să construiască un consens“, a avertizat Raul Castro anul trecut.

Cubanezii sunt „fidelişti“

Desemnarea noului lider a venit în contextul în care 70% dintre cubanezi nu au cunoscut alt preşedinte în afara lui Fidel Castro. Ieri, pe străzile din Havana, atmosfera generală a părut una mai degrabă de indiferenţă decât de aşteptare a unei schimbări politice, relevă Reuters. „Lucrurile s-ar putea schimba, dar Fidel nu a murit, iar oamenii sunt «fidelişti», nu comunişti“, a spus Mario Santos, un brutar din capitala Cubei. Santos a explicat că în Cuba sunt şi lucruri bune, făcând re

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 9 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 4 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 12 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 9 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Vremea

București
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°