Reîntoarcerea lui Adrian Năstase la conducerea PSD, deşi dosarele despre tonele lui de gresie din Tibet aduse fără taxe vamale pentru palatul din Zambaccian nici nu au reuşit să ajungă încă la instanţă (graţie unei exemplare mobilizări la vârf, de la Adunarea Deputaţilor la Curtea Constituţională s-a decis că o chestiune juridică de atâta importanţă nu poate fi încredinţată vreunui judecător), ne oferă prilejul de a recapitula puţin un capitol puternic bruiat de media din acel timp: stenogramele PSD. Transcrise de pe casetă la departamentul Dorinei Mihăilescu de la guvern, stenogramele conducerii PSD (minus preşedintele Iliescu) au ajuns, pentru că fuseseră postate pe un server nesecurizat al guvernului, proprietate publică. În primele zile de zăpăceală au fost recunoscute ca autentice de Mircea Geoană într-o întâlnire cu ziariştii străini din Bucureşti (vezi Ziua din 1 decembrie 2004) şi de Viorel Hrebenciuc, către Adevărul, ziar pe care încă îl controla. Stenogramele nu au fost niciodată prezentate pe larg la televiziune, deşi sunt cel mai important document despre puterea postcomunistă din România, şi nimeni nu a fost vreodată investigat pentru conspiraţiile de acolo, că noi trăim în România, nu în serialul american „Lege şi ordine“. Dar ele înfăţişau adevărate conspiraţii, contra statului de drept, contra independenţei presei, a justiţiei etc. Nu toţi participanţii aveau o contribuţie egală, cel puţin nu la cuvânt (cum bine zicea Năstase pe una: „S-a făcut ora şase şi am vorbit numai eu“). Oameni ca Mihai Tănăsescu, fostul ministru de finanţe, sau Sorin Oprescu nu par să fi contribuit vreodată cu altceva decât ca specialişti în zona lor. Dar oameni ca Miron Mitrea, Nicolae Văcăroiu sau Florin Georgescu, care, ca şi Adrian Năstase, sunt din nou pe firmamentul PSD, nu s-au mărginit la atât. Florin Georgescu povesteşte, conform stenogramelor, că dădea telefoane disp