Prima etapă a returului fazei a II-a a diviziei A2 la volei avea o importanţă deosebită pentru formaţia de sub Tâmpa. În meciul cu lidera clasamentului, Rapid Bucureşti, elevii lui Adrian Pustiu aveau nevoie stringentă de victorie pentru a se menţine în continuare în lupta pentru ocuparea locului secund, care să îi propulseze în turneul principal de promovare în elita voleiului românesc. Rapidiştii, lideri detaşaţi ai seriei vestice, având asigurată calificarea, au demonstrat că au o echipă valoroasă şi nu au venit sub Tâmpa doar pentru a face figuraţie. Au avut iniţiativa lungi perioade de timp, dar nu au ştiut să gestioneze finalurile de seturi.
În formaţie cu un veteran al voleiului, Nicuşor Armeanu, formaţia de lângă Podul Grant (cândva campioană a ţării şi câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni) vrea să ajungă la nivelul înaintaşilor lor.
Braşovenii au pregătit cu multă atenţie jocul. În săptămâna premegătoare dificilului meci au avut o pregătire centralizată, care a fost de bun augur pentru ceea ce s-a întâmplat sâmbătă. Au avut o evoluţie superioară altor partide, dar ce este important este faptul că atunci când au fost conduşi, nu au dezarmat, ci au revenit şi au avut finaluri de seturi „en-fanfare”. Susţinuţi frenetic de o galerie pătimaşă, dar corectă, braşovenii au câştigat cu 3-1, scor inversat celui cu care au pierdut partidele anterioare.
Meciul începe în forţă pentru braşoveni: 1-0, 2-1, 4-3, dar aceştia ridică piciorul de pe acceleraţie şi în joc reintră oaspeţii: 6-9, 7-11, 8-13, moment în care braşovenii încep să recâştige teren: 10-14, 14-16, 16-18, 18-18. Finalul aparţine elevilor lui Pustiu: 20-18, 22-19 şi 25-21, după 20 de minute de joc.
Setul secund începe tot cu avantaj pentru gazde: 3-0, 4-2, 6-4, 8-6, 8-8. La fel ca în primul set, după ce oaspeţii se îndepărtează, apare cursa de recuperare: 9-9, 9-12, 13-13, 1