Statul refuză să deconteze medicilor veterinari banii pentru vaccinuri şi crotalieri, în Dolj fiind 100 de persoane care nu au mai văzut nici un leu din luna octombrie. Programul strategic pe anul 2008 este pe punctul de a nu mai fi aplicat din cauză că medicii veterinari cu liberă practică nu şi-au primit banii cuveniţi.
Aproximativ 1.500 de medici veterinari concesionari din mai multe judeţe sunt pe punctul de a renunţa la vaccinarea porcilor, a vacilor, a câinilor şi a găinilor, la crotalierea animalelor, dar şi la alte activităţi specifice din cadrul programului strategic. Ei spun că nu au mai văzut nici un ban de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) de cinci luni, pentru prestaţiile realizate. Sumele restante pe care medicii cu liberă practică le au de primit de la stat sunt de ordinul zecilor de milioane de lei, a declarat Liviu Harbuz, preşedintele CNMVR. „Noi am notificat ANSVSA despre situaţia creată în majoritatea judeţelor şi aşteptăm o explicaţie oficială. Cauzele ar putea fi de ordin financiar sau legate de managementul local defectuos. Deocamdată, este greu de spus“, a precizat Harbuz. Până la rezolvarea problemei, preşedintele CNMVR este de părere că medicii veterinari pot să-şi caute dreptatea în instanţă.
Medicii veterinari, ameninţaţi Radu Roatis, preşedintele ANSVSA, susţine că nu este vorba despre o situaţie generalizată, nici măcar la nivelul unor judeţe. „Asemenea reclamaţii sunt sporadice, fiind vorba doar despre cazuri punctuale“, a declarat Radu Roatis. Acesta spune că unii medici veterinari concesionari au depus documentaţii incomplete pentru deconturi. Roatis avertizează că toate neregulile vor fi sancţionate, putându-se ajunge până la rezilierea contractelor cu medicii concesionari. „În perioada imediat următoare vom demara controale în toate circumscripţiile sanitar-veterin