Pandurii au jucat în România trei meciuri, două amicale şi unul oficial. Din aceste trei partide s-a putut remarca faptul că sistemul de joc propus de antrenorul portughez, Joaquim Teixeira este falimentar. Faptul că joacă pe linia de fund cu trei fundaşi creează mari probleme echipei în faza defensivă.
Vulnerabili
În repetate rînduri, Teixeira s-a plîns de ineficienţa atacului, însă altele sunt problemele. Ceea ce numea el punctul forte al echipei, apărare, a devenit călcîiul lui Ahile, defensiva pandurilor dovedindu-se a fi foarte vulnerabilă. „Nu sînt sclavul tacticii” mai spunea Teixeira, însă tehnicianul portughez refuză să schimbe sistemul de joc.
Meciul cu Poli Timişoara a fost edificator, iar Teixeira ar trebui să-şi pună mari semne de întrebare cu privire la folosirea actualului sistem de joc cu doar trei fundaşi centrali în jocurile viitoare. Apărarea scîrţîie din temelii, şi aproape la fiecare fază de atac a adversarilor apar problemele în defensivă. Mai mult, chiar dacă a renunţat la un fundaş, Teixeira nu a dat echipei consistenţă la mijlocul terenului majoritatea fazelor de atac venind în urma unor angajări în adîncime, şi nu prin joc combinativ în linia mediană. Practic se sare şi peste faza de construcţie, mingile fiind deseori bubuite de fundaşi pe vîrfuri, şi cum aceştia din urmă nu au gabarit le pierd pe majoritatea dintre ele.
Nu aşa se joacă
La jocul cu Poli Timişoara, Teixeira a apelat la serviciile lui Vasilache pe care l-a pus să joace extremă stînga, o poziţie inedită pentru acest jucător. „Mi-au lipsit Cardoso şi Djakpa. Cei doi nu au avut drept de joc, aşa că am improvizat”, şi-a justificat Teixeira mutările de pe aripa stîngă a echipei.
"Oricum, nu voi vorbi despre jucătorii mei care nu sunt de faţă, iar în ceea ce priveşte soluţia aleasă de a juca cu trei fundaşi spun că a fost luată pentru că nu a ex