Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşaniul istoric intră în renovare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 februarie 2008 ·

Refacerea clădirilor şi a utilităţilor va costa circa 9 milioane de euro şi se va derula în următorii doi ani. Sursa: Răzvan Sauciuc

În maximum doi ani de zile, Centrul istoric al municipiului Botoşani va avea o nouă faţă, renovată cu bani europeni. Peste şapte milioane de euro din partea UE se vor investi, începând din acest an, în reabilitarea şi consolidarea clădirilor, refacerea aleilor şi amenajarea unei zone pietonale.

Proiectul a fost demarat în noiembrie 2005, când Primăria Botoşani a depus acest proiect şi a fost aprobat ulterior ca parte din programul multianual de finanţare Phare 2004-2006. La aceste lucrări, contribuţia Uniunii Europene şi a guvernului va fi de circa şapte milioane de euro. La acestea se va mai adăuga unul, maximum două milioane de euro, care reprezintă contribuţia de la bugetul local. În prezent, edilii municipiului aşteaptă răspunsul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, cu privire la licitaţia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de efectuarea lucrărilor.

Destinaţia clădirilor va fi schimbată

Proiectul în sine cuprinde reabilitarea şi consolidarea a 17 clă- diri, care aparţin Consiliului Local Botoşani, reabilitarea reţelelor de apă, canalizare, energie electrică şi gaz metan şi construirea unei zone pietonale, unde se va monta mobilier stradal şi se va construi o fântână arteziană. În plus, vor fi amenajate mai multe parcări, dintre care una supraetajată, cu o capacitate de circa 500 de locuri.

„Este cel mai mare proiect ce vizează Centrul istoric al Botoşaniului. Până acum, niciodată nu s-au alocat bani pentru asemenea investiţii, ci doar pentru a conserva clădirile“, a spus viceprimarul Romulus Eram. La finalul acestui proiect, cele 17 clădiri vor avea altă destinaţie. „La parter vor fi spaţii comerciale, iar la etaj vor fi sedii de firme. Du

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 37 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vârful maxim al viiturii pe Dunăre se estimează că va fi atins la sfârșitul lunii. Autoritățile, în alertă

Ziua Constanta acum 3 ore
Vârful maxim al viiturii se estimează că va fi atins în jurul datelor de 29-30 septembrie și va avea o valoare de până la 8000 mc/s, informează Apele Române. Debitul pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 22 – 23.09.2024 a f

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 3 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Klaus Iohannis pleacă în SUA cu avionul privat de lux în plin scandal legat de candidatura sa la Senat pe listele PNL

Ziua News acum 22 minute
Președintele Klaus Iohannis va zbura la New York la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, transmite publicația specializată Boarding Pass. Șeful statului folosește aeronava de lux deși el e în centrul

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°