Recrutarea voluntarilor pentru şantierele naţionale s-a făcut de organizaţiile judeţene ale Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). La 1 aprilie 1948, când s-au deschis şantierele de la Bumbeşti – Livezeni, Salva – Vişeu şi Lunca Prutului, fiecărei organizaţii judeţene a UTM i-a revenit ca sarcinătrimiterea “pe frontul muncii” a unei grupe formate din 150-220 de voluntari.
Recrutarea voluntarilor pentru şantierele naţionale s-a făcut de organizaţiile judeţene ale Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). La 1 aprilie 1948, când s-au deschis şantierele de la Bumbeşti – Livezeni, Salva – Vişeu şi Lunca Prutului, fiecărei organizaţii judeţene a UTM i-a revenit ca sarcinătrimiterea “pe frontul muncii” a unei grupe formate din 150-220 de voluntari. Plecarea s-a făcut în serii, fiecare lot de brigadieri urmând să stea pe şantier două luni, după care era înlocuit de unul nou. Elevii şi studenţii au sosit pe şantiere în lunile de vară, o dată cu începerea vacanţei.
Spirit de aventura. Şantierele erau o trambulină de lansare în viitoare cariere politice şi, totodată,un “purgatoriu” pentru tinerii care, în ciuda păcatului de a avea “origine socială nesănătoasă”, doreau să se remarce în “lumea nouă”. Dumitru Popescu, viitor demnitar comunist, isprăvise în vara lui 1948 primul an ca student la Academia Comercială din Bucureşti. “În timpul examenelor la Academie se înteţise campania propagandistică în sprijinul înscrierii în brigăzile studenţeşti de muncă patriotică, scria acesta într-unul din volumele de memorii recent publicate. Noi ce am fi avut de făcut după terminarea sesiunii? Ce mai făcuserăm şi altă dată în oraşul nostru de margine: să mâncăm caise – fructul tipic de sezon al câmpiei – să mergem la Dunăre, să citim, şi seara să ieşim cu câte o fată în vechea grădină publică a urbei. Ne surâdea o excursie prin ţară – Sile (colegul autorului – n
