În atitudinea faţă de Traian Băsescu, faţă de guvernarea PNL, PSD s-a definit prin oscilaţii, şovăieli, avânturi teribiliste şi dări înapoi ridicole. Cauza acestei atitudini trebuie căutată în incapacitatea lui Mircea Geoană de a pune piciorul în prag.
După aproape trei ani de la Congresul din 21 aprilie 2005, Consiliul Naţional al PSD a readus în fruntea partidului echipa condusă de Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Desigur, echipa aleasă la congres a rămas în fruntea partidului. Ion Iliescu şi Adrian Năstase deţin, teoretic, funcţii fără prea mare putere în PSD. Având însă în vedere refuzul lui Mircea Geoană de a-l reprimi pe Adrian Năstase în conducerea formaţiunii şi rolul decisiv al lui Ion Iliescu în rezultatul votului, putem spune că la Consiliul Naţional a avut loc o trecere pe şest, fără convocarea Congresului, a puterii din mâinile echipei alese în aprilie 2005 în cele ale echipei perdante în urmă cu trei ani. Cum se explică această veritabilă lovitură de teatru în PSD? Un răspuns ni-l dă însăşi prestaţia lui Mircea Geoană înainte şi după Consiliu.
După ce a declarat ritos că nu e de acord cu alegerea lui Adrian Năstase, pus în faţa votului zdrobitor al Consiliului, Mircea Geoană s-a resemnat, ba mai mult, s-a arătat fericit că va fi obligat să lucreze cu eternul său rival. Aşa a procedat Mircea Geoană în ultimii trei ani cu adversarii săi nu numai din PSD, dar şi viaţa politică a României.
În timpul Congresului din 21 aprilie 2005, când nu se trecuse la vot, am declarat, într-o intervenţie tv în direct, că Mircea Geoană va fi preşedintele PSD. Mă bazam în această profeţie pe imaginea care o transmisese PSD-iştilor de la Sala Palatului candidatul la funcţia de care Ion Iliescu era sigur. Discursul din Congres, declaraţiile date presei după aceea, felul de a se purta dezvăluiau atât Delegaţiilor la Congres