IONIŢĂ: "Am avut două săptămâni isterice, în care aproape că ne-am agitat pentru Kosovo mai tare decât sârbii înşişi, făcând tot ce depinde de noi pentru a transforma chestiunea albaneză într-una de politică internă, fără să ne-o ceară cineva."

Am avut două săptămâni isterice, în care aproape că ne-am agitat pentru Kosovo mai tare decât sârbii înşişi, făcând tot ce depinde de noi pentru a transforma chestiunea albaneză într-una de politică internă, fără să ne-o ceară cineva. Tineri lideri de partid s-au umezit de emoţie la vestea că înţeleptul preşedinte Putin şi-a îndreptat atenţia şi asupra Transilvaniei, binevoind s-o pună în categorie cu Osetia şi Transnistria, după ce decenii de neglijenţă moscovită ne-au permis să ajungem unde suntem (în UE şi NATO). Capete tele-vorbitoare au fost de părere să dăm cu flit acestor birocraţii occidentale scârnave, iar în schimbul redescoperitei neatârnări să obţinem o reducere de zece dolari pe metru cub de la Gazprom - ceea ce, după ei, ar fi dovada unei înţelegeri superioare şi pe termen lung a interesului naţional.

Oficialii au repetat obsesiv că nu încape comparaţie între Kosovo şi secuime, atât de mult încât publicaţii mărunte, prin colţuri de Europă unde lumea habar n-avea de locurile astea obscure, au început acum să le compare. Parlamentari bolovănoşi şi naţionalişti, semănând leit cu cadrele lui Miloşevici, au dat interviuri stângace la televiziuni străine în româna lor de 300 de cuvinte (că altfel nu se pune problema), trâmbiţând atât de strident drepturile fără seamăn ale maghiarilor din România, încât sigur au obţinut efectul contrar, anume un scepticism profund în rândul spectatorului occidental neinformat. Există riscul ca Summitul NATO de peste o lună, în loc să fie punctul de maximă vizibilitate şi influenţă regională al unei Românii mature şi cu agendă, să eşueze într-o dispută cacofonică