Nu s-or fi ales cu trofee, dar măcar au căpătat o nouă identitate. Câţiva dintre nominalizaţii la Oscarurile de anul acesta l-au inspirat pe un specialist în gastronomie pentru tot atâtea feluri inedite. Omul, James Sakatos pe numele lui, ocupă funcţia de „executive chef” la The Carlyle Hotel din New York. N-a putut rata o ocazie precum Premiile Academiei, aşa că a născocit un festin cu cinci feluri, botezate după cele cinci candidate la titlul de Cel mai bun film.
Într-o ordine firească a degustării, primul pe listă este Juno, o tartă cu păstrânac, trufe şi sos de vin. Este definiţia culinară pe care Sakatos a dat-o jocului amuzant al lui Ellen Page, protagonista peliculei.
Felurile cele mai consistente au fost inspirate de cele mai sumbre dintre pretendentele la titlu. There Will Be Blood şi-a găsit concretizarea în farfurie sub forma unui risotto cu ciuperci, cerneală şi carne de sepia. Plus spumă de portocale roşii, pentru o „traducere” cât mai fidelă a titlului.
Câştigătorul Oscarului, No Country for Old Men, se bazează, în viziunea expertului bucătar, pe carne de vită şi tot felul de chestii crocante, neidentificabile pentru restul lumii. Ceva mai uşor este Michael Clayton, felul care are în compoziţie peşte.
Atonement este desertul, creat din cremă de zahăr ars şi fructul pasiunii.
Maestrul gusturilor susţine că toate cele cinci feluri îi sunt pe plac. Totuşi, dacă ar fi să aleagă un câştigător, acesta n-ar coincide cu laureatul de anul acesta: „Oscarul” său personal merge către There Will Be Blood. (D.P.)
Nu s-or fi ales cu trofee, dar măcar au căpătat o nouă identitate. Câţiva dintre nominalizaţii la Oscarurile de anul acesta l-au inspirat pe un specialist în gastronomie pentru tot atâtea feluri inedite. Omul, James Sakatos pe numele lui, ocupă funcţia de „executive chef” la The Carlyle Hotel din New York. N-a putut rata o