Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porno-cabaret la Operetă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 februarie 2008 ·

Ultima premieră a scandalizat publicul din cauza scenelor deşănţat erotice. Sursa: Mediafax

1 /.

Scene mimând sexul oral sau pe la spate şi dansuri lascive între „pisicuţele“ şi „pisoii“ unui club de noapte din Berlinul anilor ’30. „Cabaret“, musicalul care a avut premiera oficială sâmbătă şi duminică, la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ din Capitală, a împărţit publicul în două tabere: „cei care înghit şi cei care nu înghit“ o astfel de montare modernă, cu scene erotice explicite, „ca în viaţa reală“.

Şi dacă tinerii prezenţi în sală, duminică seara, au zâmbit cu subînţeles atunci când, după un paravan, s-a simulat sexul anal, persoanele mai în vârstă s-au arătat indignate: „Am venit pentru un act de cultură, nu pentru un act pornografic“. Cu un destin celebru, cu succese răsunătoare atât pe Broadway (15 Premii Tony), cât şi la Hollywood (filmul lui Bob Fosse, cu Liza Minelli şi Michael York, a câştigat opt Premii Oscar), „Cabaretul“ de la Operetă, regizat de Beatrice Rancea, sparge definiţia tradiţională dată unui spectacol de operetă.

Scene cu obscenităţi

Timp de două ore şi jumătate, pe scena de la Operetă s-a reconstituit sfârşitul anilor ’30: Berlin cu nazismul în plină ascensiune, localul de noapte „Kit Kat Klub“, satiră politică, tineri homosexuali cu svastica pe braţ, „pisicuţe jucăuşe“ practicând o meserie veche de când lumea, artificii şi confetti. Printre ele - o poveste de dragoste între o nemţoaică şi un evreu şi partituri celebre - „Willkommen“, „Cabaret“, „Mein Herr“, „Don’t Tell Mama“ sau „Money, Money“ - interpretate live de orchestra şi soliştii Operetei.

Tot cocktailul vizual şi artistic - din plin condimentat cu scene îndrăzneţe, mult prea îndrăzneţe pentru pudibonzi. „Ar trebui să le rămână sala goală, cu scenele lor de obscenităţi. Dar, vezi, sunt tinerii ăştia care în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°