Stimata doamna directoare Sanziana Pop,
Sunt aceeasi cititoare fidela a revistei "Formula AS" si aici, in SUA, cum am fost si acasa, in tara mea. Locuiesc in Houston, Texas, si va scriu in ziua de Craciun, cand dorul de locurile unde m-am nascut, crescut si trait pana acum patru ani, cand am venit aici, a devenit de nesuportat.
Am ramas in toti acesti patru ani o straina printre straini. Tot ce este acolo (ce greu imi este cand vorbind despre tara mea, trebuie sa folosesc ca termen de referinta "acolo") a ramas in sufletul meu ca un vis frumos, nemaiintalnit pana acum, cu obiceiuri si datini, cu efervescenta din preajma sarbatorilor, cand fiecare om, cat de sarac ar fi, vrea sa traiasca cele mai frumoase clipe ale anului, din plin. Lipsa unui loc de trai stabil, a unui loc de munca decent m-a adus aici, in America, desi facusem o facultate la stat (ASE) conform cerintelor actuale ale dezvoltarii societatii romanesti. Am venit legal si cu mari sperante, in tara tuturor posibilitatilor. Dar in loc de vise implinite, mi-am distrus sufletul, mi-am pierdut increderea in mine, optimismul pe care l-am avut. Mi-am dorit atat de mult sa-mi pot face o casa in tara, muncind aici fara preget, fara week-end-uri, ca sa-mi realizez visul "romanesc". Dar n-am realizat nimic (de multe ori am luat-o de la inceput, sperand ca munca istovitoare va fi rasplatita, dar zadarnic!)
Am trait pana la anii adolescentei intr-o familie de intelectuali modesti. Tata a murit cand eu aveam 10 ani, iar fratele meu 8. Mama, pe care am venerat-o mereu pentru dragostea cu care ne-a crescut, a muncit peste puterile ei, sacrificandu-si putinele clipe de odihna, numai sa ne vada ca aveam de toate, ca suntem sanatosi si fericiti. Sanatosi am fost, educati am fost, dar fericiti nu suntem. Trei ani am trait aici, la o familie de americani, ca intr-o inchisoare. Eram menajera lor, baby-si
