Aflată în practica stomatologică de mai mult timp în ţări din Vest, cosmetica dentară câştigă din ce în ce mai mult teren şi în România. Una dintre cele mai obişnuite operaţii de cosmetizare a zâmbetului, uşor de aplicat şi cu rezultate vizibile şi durabile, este albirea dentară.
Evoluţia societăţii aduce, pe lângă exigenţe de ordin profesional, material, statutar, noi provocări în conexiune cu cele mai sus amintite.
“Trend”-ul face presiuni asupra “look”-ului nu numai din punct de vedere vestimentar, ci şi din punct de vedere cosmetic, în această categorie intrând din ce în ce mai mult în atenţie estetica dentară.
Aflată în practica stomatologică de mai mult timp în ţări din Vest, cosmetica dentară câştigă din ce în ce mai mult teren şi în România. Una dintre cele mai obişnuite operaţii de cosmetizare a zâmbetului, uşor de aplicat şi cu rezultate vizibile şi durabile, este albirea dentară.
Ce se albeşte, de fapt, în acest proces?
Structurile dintelui sunt reprezentate de smalţ (la exteriorul coroanei dentare – partea vizibilă a dintelui), dentina (sub smalţul dentar) şi cementul (substanţa dură ce acoperă rădăcina dentară). Aceste structuri protejează pulpa dentară (aşa-numitul “nerv” al dintelui).
Culoarea naturală a smalţului dentar este alb-translucid, potenţată de culoarea structurilor aflate sub acesta. Culoarea normală a dentinei este galben, dar are o structură poroasă şi anumiţi compuşi provenind din “nervul” dentar trec în dentină, colorând-o în maroniu, maroniu-roşcat sau maroniu-gri. Culoarea pe care o observăm este urmarea unui complex de factori organici sau anorganici ce intervin în cadrul structurilor dure dentare, fie din interiorul dintelui, fie din exteriorul acestuia, cu predominanţa factorilor interni. Din acest motiv, simpla periere a dinţilor nu poate preveni colorarea dintelui în g
