In ianuarie 1959, cand Fidel Castro alaturi de Che Guevara si Camilo Cienfuegos intrau victoriosi in Havana, milioane de cubanezi aclamau promisiunile unui viitor paradisiac: eliminarea dictaturii, prosperitate economica, echitate sociala, eradicarea coruptiei. Transformata ulterior in comunism tropical si perpetuata in cliseele clasice ale dictaturii, revolutia cubaneza se afla astazi intr-un punct de cotitura. Octogenarul Lider Maximo, cel care a personalizat regimul pentru jumatate de secol, in favoarea fratelui sau, Raúl, s-a retras de la conducerea statului, lasand un bilant socio-economic devastator si un viitor politic incert. Economie in deriva In 1991, prabusirea URSS insemna pentru Cuba sistarea subventiilor sovietice, ajutor care mentinuse pe linia de plutire economia hipercentralizata si neconcurentiala a regimului castrist. In doar patru ani, PIB-ul insulei si veniturile populatiei se reduc cu 40%, in timp ce masurile luate de guvern se aseamana celor aplicate in anii 1980 in Romania: lipsa electricitatii, ratii draconice pentru produsele alimentare, penurie generalizata. In fata imploziei care ameninta sistemul sunt operate cateva reforme economice: legalizarea dolarului, deschiderea pietei pentru capital strain, dar numai prin asocierea cu statul cubanez, dezvoltarea rapida a turismului. In ciuda acestor reforme - simbolice in raport cu deschiderea chineza si insuficiente pentru necesitatile insulei -, economia cubaneza ramane prizoniera unui socialism hiperbirocratizat, in care statul continua sa detina monopolul in toate domeniile de activitate, iar populatia traieste la limita supravietuirii. Pe de o parte, nomenclatura - partener cheie al investitiilor occidentale prin intermediul firmelor de comert-exterior pe care le controleaza - devine un "capitalist avant la lettre", desi discursurile oficiale continua sa clameze "Socialismul sau moartea". Dec