Rezultatele financiare bune raportate de BRD au reuşit să aducă în ultima săptămână un câştig de peste două procente pentru indicele principal al bursei, BET, fiind întreruptă astfel seria de şapte săptămâni consecutive de scădere a acestuia. După ce au început săptămâna cu scădere, acţiunile BRD au înregistrat patru şedinţe de creştere, ultima tranzacţie fiind încheiată la 19,1 lei, în creştere săptămânală cu peste 8,5%. O evoluţie foarte bună, ca
Rezultatele financiare bune raportate de BRD au reuşit să aducă în ultima săptămână un câştig de peste două procente pentru indicele principal al bursei, BET, fiind întreruptă astfel seria de şapte săptămâni consecutive de scădere a acestuia.
După ce au început săptămâna cu scădere, acţiunile BRD au înregistrat patru şedinţe de creştere, ultima tranzacţie fiind încheiată la 19,1 lei, în creştere săptămânală cu peste 8,5%. O evoluţie foarte bună, care însă vine după o scădere de aproximativ 30% de la jumătatea lui ianuarie, s-a înregistrat şi pentru acţiunile Petrom. Câştigul adus de acţiunile SNP în ultima săptămână a fost de 9%.
Acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare au reuşit în ultimele două şedinţe să acopere scăderile din prima parte a săptămânii şi să aducă şi un câştig modest pentru BET FI, de 0,8%. Au început să fie publicate şi convocatoarele de AGA, SIF Banat Crişana fiind prima care a transmis aceste informaţii.
Săptămâna recent încheiată a fost bogată în raportări financiare preliminate aferente anului trecut. Mai sunt de publicat datele pentru zece dintre emitenţii listaţi la bursă, cele mai aşteptate informaţii fiind pentru Petrom, programate să fie transmise pe 26 februarie.
Dacă, dintre cele 51 societăţi care au raportat până acum, opt aveau pierderi în 2006, pentru anul