Imperiul Otoman, intrat in decadenta accelerata de la sfarsitul secolului al VIII-lea, nu mai era capabil sa-si controleze supusii si teritoriile, mai cu seama in Peninsula Balcanica. Imperiile inconjuratoare, cel Tarist, cel Austriac (apoi Austro-Ungar), incercau si reincercau sa-si insuseasca halcile sangerande ale imparatiei otomane. Iar din aceasta lupta patetica s-au nascut statele nationale din Balcani. Procesul, intins pe secole si pe o mare regiune a Europei Rasaritene si Centrale (fosta Iugoslavie, Bulgaria, Grecia, Turcia europeana, Romania de dinainte de unire), e cunoscut drept "Chestiunea Orientului". Un lung sir de purificari etnice, deplasari de populatii, masacre si razboaie au punctat aceasta istorie. Fiecare generatie a avut speranta si chiar iluzia ca pune capat "Chestiunii Orientului". si fiecare generatie a esuat. Cauzele acestui cosmar istoric au fost nationalismul inversunat al popoarelor din zona, imposibilitatea de a gasi o cale, de a coopera. Dar si intrigile marilor puteri, care aveau interesul sa-si insuseasca sau sa-si exercite influenta asupra unuia sau altuia din teritoriile din zona.
Iugoslavia regala de dupa primul razboi mondial a fost o solutie unitara, dorita chiar de nationalisti, sarbi, croati, bosniaci, iar cea comunista, a lui Tito, una federalista. Dar abia realizata, unitatea respectiva a fost sabotata chiar de popoarele Iugoslaviei. A urmat un lung sir de lovituri reciproce, de asasinate in masa, care au dus, in cele din urma, la destramarea Iugoslaviei comuniste, iar acum duc la faramitarea resturilor ei. Marile puteri nu au fost nici de data asta nevinovate, alimentand cu intrigi partile aflate in conflict. Lucru care s-a vazut clar, de pilda, in razboiul sarbo-croat din 1991-1995, cand Germania a recunoscut prematur independenta Croatiei, antrenand si Franta lui Mitterrand, aliat traditional, totusi, al Se
