Fiecarui roman, indiferent unde mananca - acasa, la gradinita, la internat, la cantina companiei sau la restaurant - i se serveste in farfurie, la fiecare masa, cate o portie de... PIB. Si cu cat PIB-ul e mai mare, sporeste si sansa ca bucata din farfurie sa fie mai mare. si spun "sporeste sansa" fiindca, mai departe, bucatile de PIB nu sunt impartite in mod egal in toate farfuriile. Fiecare comanda cat poate sa plateasca. Sau in raport cu cat isi rezerva, din venitul lui, pentru hrana. Daca insa PIB-ul creste predominant cantitativ, incluzand si "realizarile" companiilor care se joaca de-a productia, de-a managementul, de-a economia, multe de stat, atunci in fiecare farfurie va ajunge intr-adevar o portie mai mare, dar cu gust cel putin indoielnic, ce va fi mancata in sila.

PIB-ul (Produsul Intern Brut, faurit de o tara, intr-un an) e un fabricat de o extrema complexitate. Aici se aduna toata valoarea adaugata; tot ce se produce, paine, lapte, carne, avioane, vapoare, masini-unelte, case, imbracaminte, incaltaminte, servicii bancare, vanzari prin magazine, calatorii cu trenul, consultatii medicale, absolut tot. Ca sa-i intelegem mai bine si constructia, si combinatiile, si valoarea, va propun un exercitiu care mi se pare sugestiv. Comparatia cu un produs extrem de simplu: o ceasca de cafea.

Se intalnesc doi prieteni, vor sa stea de vorba si intra intr-o cafenea. E mare lucru sa aiba ocazia sa bea o cafea intr-adevar buna, intr-o atmosfera placuta, dominata de eleganta, de eticheta. La o prima judecata, in cesti nu-i nimic altceva decat apa fiarta, cafea si zahar. Judecand mai atent, vor descoperi o combinatie sofisticata, in care intra si ceremonialul, si priceperea de a potrivi concentratia, si culoarea, si caimacul, mai ales caimacul. Toate laolalta insumand valoare adaugata. Bineinteles, in cazul in care cafeaua e buna si serviciul ireprosabil. La