SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cånd un om cu bani i se plânge unui reporter de televiziune c-a fost ţepuit de un constructor, avem de-a face cu doi tâmpiţi. Unul e omul cu bani, care ar trebui să nu umble după compătimire, fiindcă poporul se bucură atunci când vede un bogat păcălit, al doilea e reporterul, care-l căinează pe fraier, fără să-şi dea seama că-i face un deserviciu.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
CÅND UN OM CU BANI i se plânge unui reporter de televiziune c-a fost ţepuit de un constructor, avem de-a face cu doi tâmpiţi. Unul e omul cu bani, care ar trebui să nu umble după compătimire, fiindcă poporul se bucură atunci când vede un bogat păcălit, al doilea e reporterul, care-l căinează pe fraier, fără să-şi dea seama că-i face un deserviciu. Am văzut un astfel de reportaj, în care nu ştiai de ce să te minunezi mai întâi, de infinita compasiune a jurnalistului sau de indignarea mangafalei, şi am realizat încă o dată în ce confuzie trăiesc cei care câştigă banul uşor. N-ar cumpăra fără certificat de garanţie nici măcar un telefon mobil, dar când vine cazul să-şi comande o casă de câteva sute de mii de euro, într-una din zonele "pentru elite", se reped la contract ca la pomul lăudat, în transă, convinşi că averea lor şi faima negustorului de parcele sunt garanţia lucrului de calitate. Ce să se trezească mai apoi la instalarea în apartamentul "de lux", că n-au canalizare, n-au drumuri, n-au subsol salubru şi că primăvara, în anii cu inundaţii, islazul pe care s-a ridicat cartierul de VIP-uri le bălteşte la uşă.
ÎNCÅ UN CAZ DE PARTIZANAT GREŞIT, motivat de un entuziasm fără bază culturală. Un confrate gazetar îl căinează pe caricaturistul Ştefan Popa-Popa’s pentru că nu e primit în Uniunea Artiştilor Plastici. Pe vremea când Ştefan Popa ţinea la calitatea desenului, nu la iuţeala de mână, am scris că o să fie artist. Ac