E NICHITA ● "Cu cât cunosc mai mulţi oameni, cu atât îmi iubesc mai mult câinele"
Ea este şi atât. Foarte multă lume spune că ea este nu-ştiu-cum şi nu-ştiu-ce. Dar foarte multă lume nu ştie că, în spatele fericirii ei abandonate încă dinainte de a se naşte, ea s-a hrănit cu furie şi cu durere. Despre ea se ştie exact ceea ce nu trebuie. Şi anume: NEESENŢIALUL.
E NICHITA ● "Cu cât cunosc mai mulţi oameni, cu atât îmi iubesc mai mult câinele"
Ea este şi atât. Foarte multă lume spune că ea este nu-ştiu-cum şi nu-ştiu-ce. Dar foarte multă lume nu ştie că, în spatele fericirii ei abandonate încă dinainte de a se naşte, ea s-a hrănit cu furie şi cu durere. Despre ea se ştie exact ceea ce nu trebuie. Şi anume: NEESENŢIALUL.
Am luat o lupă şi am privit-o insistent, cât am putut de mult. Până mi s-a strivit irisul de obrazul ei şi încă şi mai mult de atât am privit-o. Lupa aceasta mi-a amplificat trăsăturile fiinţei ei în care am văzut că radiază un fel special de bucurie. Ea spune lucrurilor pe nume în următorul fel: tranşându-le brusc şi fără milă, contorsionându-le şi storcându-le până ce nu mai pot. Ea spune despre sine că. Două puncte, urmate de nişte ghilimele. "Pe măsură ce cunosc mai mulţi oameni, cu atât îmi iubesc mai mult câinele. Câinele nu te trădează niciodată. Omul te minte, omul te-nşală, omul te trădează. Nu ştii la ce să te aştepţi de la el. Pe când un câine... un câine te iubeşte necondiţionat."
ÎN DEFENSIVÅ. Chircită împreună cu decepţiile ei, îşi construieşte securitatea interioară pe baza unor trăiri prea puţin manifeste. Cu adevărat manifest în fiinţa ei – dispoziţia omenească de a primi afecţiune şi a o dărui înapoi. "Sunt fericită, mă simt împlinită." Sancţionează apoi lipsa de măsură a societăţii, care, orbită de propria-i vanitate, se grăbeşte să siluiască realitatea, trimiţân
