Cei mai mulţi "brigadieri" sosiţi pe şantire erau ţărani tineri, pentru care "lumea" se confundase cu marginile satului natal. Obişnuiţi cu munca grea a pământului, hrana la ore fixe, normele de igienă corporală, lucrul organizat de pe şantier, scrisul şi cititul erau pentru ei tot atâtea noutăţi absolute.
Cei mai mulţi "brigadieri" sosiţi pe şantire erau ţărani tineri, pentru care "lumea" se confundase cu marginile satului natal. Obişnuiţi cu munca grea a pământului, hrana la ore fixe, normele de igienă corporală, lucrul organizat de pe şantier, scrisul şi cititul erau pentru ei tot atâtea noutăţi absolute.
"Spargem munte după munte" Dincolo de raţiunile economice, şantierele-gigant au funcţionat şi ca imense laboratoare pentru crearea "omului nou" reclamat de ideologie. Ţinând cont de structura socială a României de la acea oră, dominată de categoria lucrătorilor pământului, mulţi "brigadieri" erau ţărani. Condiţiile de viaţă de acasă îi făcuseră să-şi ia lumea-n cap, şantierul fiind un univers cu totul nou.
BUCHEA CÅRŢII. Această stare de lucruri este expusă şi de dramaturgul Alexandru Mirodan într-un reportaj publicat în săptămânalul "Tânărul muncitor", "organ al Uniunii Tineretului Muncitoresc". Referindu-se la oamenii veniţi pe şantiere, Mirodan scria: "Ţărani săraci de prin judeţe, care-şi cam pierdeau vremea acasă, negustoraşi de seminţe, orfani de 20 de ani care-şi petrecuseră viaţa sub poduri, cismari fără lucru, băieţi oarecare, amărâţi pe care regimurile vechi i-au dezmoştenit. (...). Ei, care nu ştiau ce e săpunul, se spală în fiecare zi. Locuiau în grajduri. Acum au paturi curate, pleduri, afară şi-au făcut un fel de grădiniţă pe care scrie din flori: Brigada a IV-a Constanţa. Mâncau un boţ de mămăligă, dacă-l mâncau. La masă au două feluri, cu pâine. Munceau în van sau îşi pierdeau vremea de
