Medicii de familie nu se vor mai plânge de lipsa informatizării sistemului medical. Cel puţin aşa speră ministrul Sănătăţii, care, cu o întârziere de nouă luni, va dota cabinetele medicilor de familie cu laptop-uri şi imprimante. Anunţul a fost făcut ieri, în premieră, chiar de către oficialul din sănătate, în cadrul unei videoconferinţe avute cu reprezentanţii sistemului sanitar din teritoriu. Potrivit ministrului, licitaţia pentru achiziţia aparaturii a fost finalizată după opt luni de zile. Ca atare, în perioada imediat următoare se va semna acordul cu furnizorii. Practic, în intervalul 15 martie - 15 mai, toţi medicii de familie vor primi laptop-uri, imprimante şi programe informatice.
Medicii aşteaptă echipamentele informatice din vara anului trecut, când acestea le-au fost promise cu ocazia demarării programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Medicii de familie nu se vor mai plânge de lipsa informatizării sistemului medical. Cel puţin aşa speră ministrul Sănătăţii, care, cu o întârziere de nouă luni, va dota cabinetele medicilor de familie cu laptop-uri şi imprimante. Anunţul a fost făcut ieri, în premieră, chiar de către oficialul din sănătate, în cadrul unei videoconferinţe avute cu reprezentanţii sistemului sanitar din teritoriu. Potrivit ministrului, licitaţia pentru achiziţia aparaturii a fost finalizată după opt luni de zile. Ca atare, în perioada imediat următoare se va semna acordul cu furnizorii. Practic, în intervalul 15 martie - 15 mai, toţi medicii de familie vor primi laptop-uri, imprimante şi programe informatice.
Medicii aşteaptă echipamentele informatice din vara anului trecut, când acestea le-au fost promise cu ocazia demarării programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei.