Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Info

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 februarie 2008 ·

27 februarie 2008: ONCOLOGIE. În anul 2007 s-a înregistrat o creştere cu 10% a numărului bolnavilor de cancer faţă de 2006.

ONCOLOGIE. În anul 2007 s-a înregistrat o creştere cu 10% a numărului bolnavilor de cancer faţă de 2006. Aceasta este una dintre concluziile controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii Pu­blice în unităţile sanitare, prin care se derulează programul “Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice”. La începutul lui 2007 s-a estimat că vor beneficia de medicamente prin acest program 76.308 bolnavi. Conform raportărilor caselor de asigurări de sănătate, numărul bolnavilor care au beneficiat de medicamente a fost de 84.669, ceea ce reprezintă o creştere cu 11% faţă de estimări. Controlul efectuat în secţiile de oncologie, în ambulatoriile de oncologie, în farmaciile cu circuit deschis sau închis a scos la iveală şi probleme legate de accesul la medicamente, de greutatea asi­gurării medicaţiei în pediatria oncologică.

MEDICI DE FAMILIE. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că, în perioada 15 martie-15 mai, medicii de familie vor primi laptopuri şi imprimante. S-a finalizat licitaţia pentru achiziţionarea acestora şi au fost încheiate acordurile cadru cu cei trei furnizori câştigători ai licitaţiei. Vor fi achiziţionate software de bază, licenţe antivirus, soluţii software pentru medicina de familie şi pentru programul naţional de diabet. Până la 15 martie vor fi încheiate contractele comerciale, urmând ca în perioada următoare laptopurile şi imprimantele să ajungă la medicii de familie.

27 februarie 2008: ONCOLOGIE. În anul 2007 s-a înregistrat o creştere cu 10% a numărului bolnavilor de cancer faţă de 2006.

ONCOLOGIE. În anul 2007 s-a înregistrat o creştere cu 10% a numărului bolnavilor de cancer faţă de 2006. Aceasta este una dintre concluziile controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii Pu­blice

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°