Veneţia e febrilă: se apropie carnavalul. Bucătăresele lucrează din greu ca să termine mânca­rea şi să poată lua şi ele parte la această sărbătoare excepţională. Ţes intrigi, îşi păcălesc patronii şi se lasă pradă jocului hazardului şi al amorului.

Veneţia e febrilă: se apropie carnavalul. Bucătăresele lucrează din greu ca să termine mânca­rea şi să poată lua şi ele parte la această sărbătoare excepţională. Ţes intrigi, îşi păcălesc patronii şi se lasă pradă jocului hazardului şi al amorului. Fermecătoare şi senzuale, ele intră în ­ritmul muzicii şi al bunei dispoziţii ­carnavaleşti.

“Hangiţa”, piesă reprezentată, prima oară, la Veneţia, în timpul carnavalului din 1753, aduce în scenă o tânără frumoasă şi seducătoare, Mirandolina, proprietara unui han. Ea zăpăceşte toţi bărbaţii, începând cu valetul Fabrizzio şi cu doi locatari ai hanului – un conte bogat şi un marchiz lacom –, care îi oferă protecţia. Al trei­lea personaj, Cavalerul, e un misogin, care îşi bate joc de primii doi şi jură că nu se va lăsa sedus. Goldoni ne pro­pune o comedie libertină, dar care, după spusele sale, e totuşi morală, instructivă şi folositoare.

Tentaţiile Mirandolinei

Având un titlu ofertant din punctul de vedere al asocierilor culinare, “Hangiţa” aduce în spaţiul dramatic unic al hanului personaje care relaţionează firesc în zona mân­cărurilor şi a băuturilor de tot felul. Marchizul, de exemplu, nu scapă ocazia de a bea, mai întâi, când se aşa­ză la masă, o ceaşcă de ciocolată caldă.

Cavalerul e îndemnat de Mirandolina să servească “o friptură sau o mâncare picantă”, iar mai târziu hangiţa îi trimite un porumbel fript, cu evidentă valoare de simbol... Tot lui i se serveşte, făcută chiar de mâna Mirandolinei, o tocăniţă cu sos, mâncare foarte populară în Veneţia secolului al XVIII-lea. Putem presupune că hangiţa a ales o reţetă având la bază