Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2008 a început cu mai puţine autorizaţii de construire

Publicat in Gandul, miercuri 27 februarie 2008 ·

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna ianuarie a acestui an au scăzut cu 9,1% comparativ cu luna ianuarie a anului 2007, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică. În prima lună a acestui an au fost eliberate un număr de 2.411 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, în timp ce pentru aceeaşi perioadă a anului trecut au fost eliberate un număr de 2.652 de autorizaţii de construcţie. „E normal ca în această perioadă numărul autorizaţiilor să fie în scădere, deoarece iarna nu se prea obişnuieşte să se construiască. În autorizaţia pentru construcţie este specificată şi perioada în care trebuie să aibă loc lucrările. Dacă se depăşeşte acest termen, beneficiarul trebuie să meargă şi să obţină o altă autorozaţie,” spune Adriana Iftimie, directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii. Din totalul de autorizaţii acordate în luna ianuarie a acesui an, 1.609 sunt pentru mediul rural şi 802 pentru mediul urban. (A.G.)

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna ianuarie a acestui an au scăzut cu 9,1% comparativ cu luna ianuarie a anului 2007, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică. În prima lună a acestui an au fost eliberate un număr de 2.411 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, în timp ce pentru aceeaşi perioadă a anului trecut au fost eliberate un număr de 2.652 de autorizaţii de construcţie. „E normal ca în această perioadă numărul autorizaţiilor să fie în scădere, deoarece iarna nu se prea obişnuieşte să se construiască. În autorizaţia pentru construcţie este specificată şi perioada în care trebuie să aibă loc lucrările. Dacă se depăşeşte acest termen, beneficiarul trebuie să meargă şi să obţină o altă autorozaţie,” spune Adriana Iftimie, directorul general al Patronatului Societăţilor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 27 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 20 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 37 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°