În ciuda declinului reţelei cinematografice de stat, "negustorii" de filme spun că piaţa este susţinută de distribuţia în cinematografele private. Piaţa distribuitorilor de filme din În ciuda declinului reţelei cinematografice de stat, "negustorii" de filme spun că piaţa este susţinută de distribuţia în cinematografele private.
Piaţa distribuitorilor de filme din România este una stabilă, fără schimbări majore, dar într-o continuă competiţie. Deşi numărul spectatorilor din cinematografe a scăzut din 2002 până în 2006 cu aproape 50% şi sălile "clasice" de cinematograf sunt pe cale de dispariţie, distribuitorii de filme susţin că piaţa este relaxată, "salvarea" acesteia venind odată cu apariţia multiplexurilor.
Pe piaţa autohtonă, oferta distribuitorilor este una vastă. În afara distribuitorilor majori de la Hollywood (Universal, Paramount, Disney, Fox, Sony, MGM şi Warner), care încheie contracte de distribuţie de filme direct cu companiile de televiziune, mai există două tipuri de distribuitori "locali".
În prima categorie intră reprezentanţii distribuitorilor majori, care nu plătesc licenţa filmului, dar au venituri mai mici, pentru că primesc doar un anumit procent din vânzări: Prooptiki România, InterComFilm Distribution, Ro Image 2000 şi Orion.
Cea de-a doua categorie se referă la distribuitorii independenţi, care cumpără de la majori şi vând, la rândul lor, filme la pachet: New Films România, Independenţa, Transilvania Film, ProRom, Glob Com Media şi Mediapro.
Potrivit Adei Roseti, director de programe la Discovery România şi fost şef de achiziţii al TVR, "diferenţele dintre distribuitorii independenţi şi reprezentanţii majorilor constau în faptul că primii cumpără filmele şi îşi asumă în întregime riscul de a nu reuşi să le vândă la valoarea reală. Astfel, ei riscă să nu scoată un profit, ba chiar să ajung