Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce fuge dealul de la Mateeşti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 februarie 2008 ·

Alunecările de teren arată cum probleme gândite prost pe vremea lui Ceauşescu şi lăsate de izbelişte în perioada postdecembristă devin tragedii contemporane.

1 /.

La mijlocul lunii februarie, halda de steril Panga Nouă de lângă Exploatarea Minieră Berbeşti a luat-o la vale, a parcurs o distanţă de peste un kilometru şi a înghiţit, în patru zile, şapte gospodării şi 20 de hectare de teren arabil. Alte opt locuinţe sunt ameninţate. Pericolul cel mai mare îl constituie acum obturarea râului Tărâia în punctul Turceşti, foarte aproape de o zonă locuită. Cei rămaşi fără case riscă să rămână fără despăgubiri, iar autorităţile se acuză unele pe altele.

Cine e de vină

Specialiştii susţin că alunecarea sterilului nu poate fi oprită până nu ajunge la un echilibru natural, deoarece în partea ei superioară s-au format ochiuri de apă şi, odată cu venirea dezgheţului şi a ploilor din primăvară, fenomenul de alunecare se va accentua şi se va produce un nou dezastru. Deocamdată malul de pământ şi-a redus viteza de aluncare cu aproximativ 3-4 m/zi, iar până la următoarea casă locuită sunt mai puţin de 50 de metri. Cine se face vinovat de producerea catastrofei de la Turceşti?

„Să vedem ce se întâmplă cu sterilul, ce pagube mai provoacă şi abia după aceea ne concentrăm asupra vinovăţiilor, pentru că sigur vom avea şi vinovaţi. Halda este acum în proprietatea Consiliului Local Mateeşti, dar consolidarea şi închiderea le-a făcut Exploatarea Minieră Berbeşti“, declară prefectul de Vâlcea, Radu Renga. Primarul comunei Mateeşti, Nicolae Stănişor, arată cu degetul către conducerea exploatării miniere, pe care o acuză că nu a consolidat corespunză tor halda şi că redarea ei în circuitul agricol nu s-a încheiat.

„Încă din 2004, o comisie guvernamentală a constatat că suprafeţele de teren nu sunt gata pentru reintroducerea în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum o ora
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Bloomberg, despre culisele discuţiilor de la Paris: SUA oferă reducerea sancţiunilor împotriva Rusiei în cazul unui acord de pace cu Ucraina. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Kievului la NATO ar fi exclusă

News.ro acum 3 ore
SUA au prezentat aliaţilor propuneri pentru a permite un acord de pace între Rusia şi Ucraina, care includ termeni pentru încetarea luptelor, dar şi relaxarea sancţiunilor asupra Moscovei în cazul unei încetări durabile a focului, scrie vineri Bloom

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

10°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°