Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană va fi dat afară din casă!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 27 februarie 2008 ·

Guvernul a adoptat astăzi o hotărâre conform căreia o serie de imobile ale RA-APPS, între care cele locuite de Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu sunt trecute în categoria celor de protocol, astfel că actualii chiriaşi trebuie să le evacueze. Liderul PSD a declarat că nu este interesat să cumpere imobilul în care locuieşte în acest moment şi că se va muta în două-trei luni.

Pe lista locuinţelor incluse în categoria celor de protocol figurează imobilul aflat pe strada Crângului nr. 11A, ocupat cu chirie de fostul ministru şi actual senator PSD Şerban Mihăilescu, vila de pe strada Cucu Starostescu nr.3, închiriată de liderul PSD Mircea Geoană, imobilul de pe strada Constantin Prezan 4, unde au locuit Adrian Năstase şi Traian Băsescu şi unde locuieşte încă Nicolae Văcărou, casa de pe strada Gogol 2, unde a locuit cu chirie Petre Roman.

Pe lista locuinţelor considerate de protocol au mai fost incluse imobilele aflate pe străzile Alecu Russo 13-19, ocupată de ministrul Cristian David, Herăstrău 37, unde a locuit familia lui Dan Iosif, Herăstrău 40, Teodor Iliescu 44, C. Prezan 2A, Ionescu Gion 13, Dumitru Orbescu 7, Eugen Lovinescu 2A, Alex Puskin 5, Lev Tolstoi 27.

Geoană spune că va părăsi imobilul

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că nu este interesat să cumpere imobilul RA-APPS în care locuieşte în acest moment, el precizând că va părăsi imobilul, din strada Cucu Starostescu, în maximum două-trei luni.

"Am un contract cu RA-APPS care prevede locuirea în imobilul respectiv până la rezolvarea situaţiei locative. Acesta este tipul de contract pe care îl am. Pentru că au apărut toate aceste discuţii, confirm că suntem în procesul de accelerare a finalizării locuinţei în care o să ne mutăm. Iniţial era vorba de partea a doua a anului, dar pentru că vrem să evităm aceste discuţii, o să-l grăbim, astfel încât în următoar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 31 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 2 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°