Legiunea Straina, al 15-lea film al lui Mircea Daneliuc si al optulea realizat de regizor dupa 1989, nu face decit sa confirme degringolada unui cineast odinioara important. Grea dezamagire vor trai cei care intrezareau, ca si mine, inceputul unui reviriment in Sistemul nervos (2005). Daca filmul mentionat, venit dupa oroarea numita Ambasadori, cautam patrie! (2003), reusea sa mai dreaga busuiocul prin interpretarea memorabila a Rodicai Tapalaga, Legiunea Straina se dovedeste, din pacate, un esec lamentabil pe toate planurile.
Regizorul-scenarist s-a declarat nemultumit ca premiera a fost aminata aproape doi ani, astfel incit „realitatile“ din film nu se mai suprapun perfect peste realitatile din societatea romaneasca (acum sintem deja intrati in Uniunea Europeana, iar gripa aviara nu mai este de mult un subiect la ordinea zilei). Se pare ca Daneliuc si-a asumat definitiv rolul pe care el insusi l-a interpretat in cel mai bun film al sau, Proba de microfon (1980): „omul cu camera de filmat“, avid sa imortalizeze actualitatea. Afirmatia mi-a adus aminte de un regizor cu un crez artistic asemanator, Ioan Carmazan, care, la premiera incalificabilului sau Raport despre starea natiunii (2004), motiva esecul previzibil al filmului prin faptul ca el a intirziat la intilnirea cu publicul. Ceea ce refuza insa sa accepte asemenea facatori de filme-„reportaj“ este ca, daca ar fi fost lansate chiar in momentul pentru care au fost gindite, Legiunea Straina, Raport despre starea natiunii si altele ca ele (din nefericire, sint legiune din 1989 incoace) nu ar fi fost prin nimic mai valoroase si mai populare (la urma urmei, orice „stiri de la ora 5“ sint mai atractive, oferind in plus economii serioase de timp, bani si nervi).
In filmul lui Daneliuc, trei tineri dintr-un sat moldovean cu oameni saraci, dar hoti (si, pe deasupra, terorizati de amenintarea gr
