Despre Claudiu Komartin spuneam, intr-un numar al revistei "Tomis", ca forteaza mina lirismului inceputului de mileniu pe un nivel al esteticii de rezonanta dura, cu alternativele ei, balansindu-si sensibilitatea de la o extrema la alta, fortind chei ale duiosiei in situatii ale registrelor de aparitie a grotescului si abjectului, si in directia unei stilistici a imaginii dinamizate prin inserare de interstitii cinematice si metaforice intr-un obvios comun discursiv, nelipsit de situatiile lui kafkiene, de multe ori spus in maniera lui Agopian, vadind nuvelistica lui Boris Vian, dar de expresie lirica.
Acum, la editia a doua a "Papusarului", Ed. Vinea, 2007, ma simt nevoit sa nuantez, spunind ca poetul Komartin are viteze diferite pentru toate emotiile sangvine pe care le transpune liric cu o indubitabila vitalitate a autenticului. Poate Claudiu Komartin este unul dintre putinii tineri poeti care chiar se metamorfozeaza in scrisul poemelor lui. Poemele scrise sint poemele traite. Spaimele, angoasele, sint asternute febril si vital pe hirtie.
Al. Cistelecan spunea despre poetica lui Claudiu Komartin ca fiind deopotriva "maleficiu si sacrament", astfel definind, in mare, balansul acestuia de la minus infinit la plus infinit. In fapt, scrisul este cel care ofera echilibrul fiecarei stari in parte. Nu este o noutate ca scrisul exorcizeaza si repara fiziologic si afectiv, insa Komartin, in "Papusarul si alte insomnii", nu face numai atit. Ar fi nedrept sa rezumam poezia lui la un act de chirurgie sau tratament. El este un frame stilistic si estetic aparte, foarte bine legat de teorie si de un fundal de eruditie pe care nu il foloseste deliberat si fortat, ci cu o naturalete surprinzatoare pentru un om cu trairi violente si expresionist asezate pe hirtie. Bine, spunem expresionist pentru o vaga orientare in spatiu, insa nici aceasta nu reprezinta o st
