România trebuie să recupereze 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova, conform deciziei Comisiei Europene (CE), care a iniţiat o investigaţie în octombrie 2007. DECIZIE - CE a deblocat privatizarea şi a constatat un ajutor de stat ilegal
România trebuie să recupereze 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova, conform deciziei Comisiei Europene (CE), care a iniţiat o investigaţie în octombrie 2007. Americanii nu vor plăti în plus pentru acţiunile cumpărate, ci vor negocia cu statul reducerea ajutoarelor de stat legale aprobate deja de UE.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a încălcat legislaţia europeană cu privire la acordarea ajutoarelor de stat în cazul privatizării uzinei Automobile Craiova, acordând companiei Ford un ajutor ilegal, în valoare de 27 de milioane de euro. “Ajutorul ilegal de 27 milioane de euro este diferenţa dintre preţul de piaţă şi suma plătită de cumpărător, respectiv 57 de milioane de euro, pentru preluarea uzinei auto”, a spus Johannes Laitenberger, purtătorul de cuvânt al CE. Comisia a estimat că valoarea uzinei este mult mai mare decât preţul la care urma să fie achiziţionată de compania americană. “Valoarea de piaţă a participaţiei de 72,4% deţinută de statul român din activele industriale de bază, participaţie cumpărată de Ford, a fost estimată la 84 de milioane de euro. În consecinţă, prin impunerea unei serii de condiţii de altă natură decât economică în ceea ce priveşte licitaţia, România a renunţat la venituri în valoare de 27 de milioane de euro”, conform Comisiei Europene. Neelie Kroes, Comisarul european pentru Concurenţă, a explicat că “impunerea de condiţii la o privatizare determină, de regulă, scăderea preţului de vânzare, astfel încât statul pierde venituri, iar activitatea privatizată dobândeşte un avantaj selectiv”.
NEMULŢUMIRI. La privatizarea socie