In ultima vreme, am din ce in ce mai mult impresia ca Romania este un tarim fermecat, care-si schimba la tot pasul infatisarea. E de ajuns sa urci intr-un personal si sa mergi un sfert de ora cu el ca sa ai senzatia ca te-ai intors intr-o clipita in urma cu vreo citeva secole. Mahalale cu maghernite, cocioabe incropite, drumuri desfundate, gunoaie intinse pe kilometri intregi, oameni saraci si necajiti, cu mai mult sau mai putin bun-simt. Iti dai seama ca treci pe nesimtite o granita invizibila si ca intri in cu totul alta tara decit cea despre care se vorbeste de la tribuna Parlamentului, de la inaltimea functiilor si a institutiilor de tot felul. Intre lumea politicienilor, a marilor afaceristi, unsi cu toate alifiile, lumea vedetelor si a revistelor glossy, care iti arata cum sa traiesti trendy si fancy si-ti iau ochii cu luxul lor tipator, nepermis, si lumea oamenilor de rind nu exista numitor comun.

Alesii nostri isi omoara timpul cu briceagul, cind nu rostesc discursuri sforaitoare, se tin de intrigi si invirteli, de paruieli, apoi urca in masini ultimul racnet si se duc la vilele lor centrale sau la casele de vacanta. Politicienii vorbesc intruna de o Romanie europeana, de beneficiile intrarii in Europa, nu ca ar sti ceva despre ce inseamna sa fii european, dar habar n-au de Romania de linga ei, de realitatile romanesti. Si lucrul cel mai grav e ca nici nu vor sa stie. Traiesc intr-un cocon din care nu vor sa iasa. Nici macar amenintarea cu clauza de salvgardare nu mai da roade. Numai ca stadiul larvar prelungit, pe care ei il numesc in continuare, din comoditate, tranzitie, e foarte riscant si total neconstructiv. Imaturitatea, lipsa de responsabilitate civica, ignorarea dorintelor romanilor (dorinta de a o duce mai bine, de a afla adevarul despre istoria recenta, dorinta de a avea parte de procese corecte si multe altele), urmarirea cu consecve