Vremea devine din ce in ce mai primavaratica. Si acest lucru ne ofera un sentiment tonic pentru ziua de miine. Un miine cu radacinile in ieri, un miine al sperantei de astazi ce se trezeste din nou la viata odata cu mugurii ce stau sa izbucneasca, odata cu nazuintele noastre de a trai mai frumos. Exista ceva inefabil in aceste stari tranzitorii la care doar femeile au acces.

Departe de mine intentia de a crea noi clisee feministe de care sa se agate multimea de misogini ce tot asteapta pretexte pentru a-si etala frustrarile „macho“. Dar nici nu ma pot abtine si sa ma ascund dupa deget, atunci cind bucuria de a trai imi da tircoale. Acel sentiment plenar al unei fericiri-bucurii-satisfactii de-o clipa ce-ti iriga intregul sistem vascular alimentind o beatitudine ce se poate lipsi de cuvinte. Traind zi de zi cu ochii in televizor si ecranele computerelor, mimind clipa de clipa importanta unor evenimente capitale efemere ce se consuma rapid in insignifianta maruntisurilor, aproape ca am si uitat sa ne mai bucuram.

Acel „soare negru al Mediteranei“ launtrice de care sintem astazi vaduviti pentru ca nu mai avem timp sa meditam. Sa gindim cu propriul nostru creier, sa visam nepasatoare la fericita noastra conditie muritoare. E foarte simplu, avem totul la indemina. Dimineata, soarele, cerul, norii, pasarile din streasina casei de vizavi, un batrin care trece tragind un ciine dupa el, vinzatorul de ziare din colt care-ti face complimente de fiecare data. Sper ca ati inteles despre ce este vorba. Si Albert Camus pe care tare as vrea sa-l recitesc, tocmai acum cind pare uitat si excesele orgiastice ale lui Beigbeder sau sexualitatea cinica a lui Pascal Bruckner vor sa inlocuiasca emotia noastra cu starile agreste ale hiper- si suprabiologicului.

Vine primavara.

Evenimentele tari de pe micul ecran se succed cu repeziciune. Nici n