Primarul oraşului New York Michael Bloomberg a declarat, într-un articol publicat joi de cotidianul New York Times, că nu va candida la preşedinţie ca independent şi că ar putea sprijini pe altcineva.
CAMPANIE. "I-am ascultat cu atenţie pe cei care m-au încurajat să candidez, dar nu voi candida la preşedinţie", a scris Bloomberg, un fost democrat care a trecut în tabăra republicanilor. "Dacă un candidat are o abordare independentă şi nepartizană - şi sprijină soluţii pragmatice care pun la îndoială moralitatea partidului - mă voi alătura celor care îl ajută pe acel candidat să câştige cursa pentru Casa Albă", a adăugat acesta.Pe de altă parte, republicanul John McCain şi democratul Barack Obama s-au contrazis miercuri pe tema posibilităţii ca Irakul să fie preluat de al-Qaida în cazul retragerii trupelor americane, disputa putând preceda o posibilă dezbatere în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale. Democrata Hillary Clinton, care are nevoie de o victorie în cadrul alegerilor din statele Texas şi Ohio, de marţea viitoare, pentru a-şi salva candidatura, s-a declarat optimistă privind şansele pe care le are, în urma dezbaterilor finale cu Obama, în Cleveland, marţi. "Ceea ce mă face să-mi păstrez optimismul sunt succesul pe care l-am avut până acum şi perspectiva zilei de marţi. Oamenii au fost foarte încrezători în candidatura mea", a spus aceasta. Candidata democrată a primit totuşi o lovitură în momentul în care John Lewis, un lider al mişcării pentru drepturile civile americane, a renunţat să o sprijine pe Clinton, în favoarea lui Obama, în cadrul nominalizării pentru învestitura la alegerile prezidenţiale. Senatorul de Arizona John McCain şi senatorul de Illinois, Barack Obama, au deplâns situaţia din Irak, odată cu împlinirea, în martie, a cinci ani de la incursiunea militară americană în această aţră. McCain ar putea fi cel mai în vârstă p