„La fiecare Sfintu’ Gheorghe si Sfintu’ Dumitru, ce goana dupa mai bine!“… „E un privilegiu sa fii islandez. Mai ales cind nu locuiesti acolo.“ Combinatia aceasta de familie, ca sa zic asa, mi-a fost sugerata de spectacolul de la Ploiesti al Teatrului „Toma Caragiu“, semnat de Radu Afrim, And Björk, of course. Autorul celui de-al doilea citat este dramaturgul islandez care semneaza scenariul: Thorvaldur Thorsteinsson.
Autorul celui dintii a baut/vindut bere in Ploiesti, de nici in ziua de azi nu mai scapam din halba dumisale. Si totusi, pentru toti trei autorii (numarati-l, firesc, si pe regizor), despre De inchiriat este vorba. In spectacolul de la Ploiesti se cauta un Sfintu’ Gheorghe. Bun si-un Dumitru. In definitiv, nici o Björk n-ar fi de lepadat. Fiindca, asezate sub cerul instelat al Alinei Herescu (sa fie si-al lui Kant?), sub planetele-candelabru care, la rindu-le, ar putea fi un refugiu (macar o cale de iluminare), cele patru cupluri de actanti (ghizii psihanalitici n-au cum face exceptie) stau in fotoliile-alveola (ca de obicei, exultanta si logica imaginatia scenografei), pindind eliberarea alveolelor vecine, prilej de evadare din Islande intime. De altfel, intreg parcursul initiatic al descoperirii de sine („Cunoaste-te pe tine insuti“ nu e scris acum pe templul de la Delfi, dar o serbare dionisiaca tot se presimte, cele doua ceasuri de spectacol vor conduce maieutic la implinirea acesteia si, pina la urma, tot intr-un soi de templu sintem si acasa la Asta, tot intr-o insula cu oceanul-acvariu in care pestii urca pina-n tavan) se realizeaza prin schimb de povesti, de alveole, de parteneri.
De altfel, oceanul-acvariu va conduce inevitabil la cunoasterea de sine ca sexualitate, eventualii cistigatori apti de transcendenta catre erotica deplina fiind, probabil, doar handicapatii definiti astfel prin conflictul lor cu cutuma: Mart
