Foarte multă lume a strâns, marţi seară, în spaţiul înghesuit al Librăriei Humanitas Kretzulescu, cea mai recentă lansare a prestigioasei edituri. Sursa: Zoltan Lorencz
1 /.
Seara afost dedicată volumului monografic„Victor Rebengiuc. Omul şi actorul“,prin care unul dintre cei mai mari actoriromâni din toate timpurile este omagiatde jurnalista Simona Chiţan - editorulSecţiei cultură la „Evenimentul zilei“ - şicriticul de teatru Mihaela Michailov.Cartea apare în preajma datei când „personajulprincipal“, Victor Rebengiuc, aîmplinit vârsta de 75 de ani.
Lumea care se adunase la lansarea demarţi nu era deloc una oarecare. Pe lângăpublicul obişnuit, puteau fi zărite multenume cu greutate în cultura românească:scriitori, critici de teatru şi film, publicişti şi jurnalişti, regizori, actori, colegi aicelui sărbătorit. Este o dovadă a aprecieriiactorului, dar şi a celor două tinereautoare. I-am remarcat pe Nicolae Prelipceanu,Denisa Comănescu, CătălinaBuzoianu, Lamia Beligan, Daniela Nane,Medeea Marinescu, Alex Leo Şerban,Ana Maria Sandu, Vlad Arghir, ValerianSava, Cristina Comandaşu, TeodoraStanciu etc.
Eugenia Vodă, despreprofesionistul Rebengiuc
„Ostilităţile“ au fost dechise, însă, decriticul de film Eugenia Vodă, apreciatărealizatoare de interviuri TV cu maripersonalităţi ale culturii româneşti. Distinsavorbitoare a povestit despre „culisele“recentei sale emisiuni „Profesioniştii“ cu Victor Rebengiuc, ca şi desprereacţiile, deloc obişnuite, primite de launii sau alţii după difuzarea acesteia. Înîncheiere, Eugenia Vodă a dat întâlniretuturor celor prezenţi peste cinci ani, laaniversarea vârstei de 80 de ani amarelui actor şi la lansarea ediţiei a III-a,actualizată, a cărţii. Textul pe care apromis să-l scrie cu acea ocazie se vaintitula „Ce a făcut Victor Rebengiuc înultimii cinci ani?“.
În intervenţia sa,