Atunci cind a primit Premiul Nobel pentru Literatura, in 1981, Elias Canetti a mentionat trei orase care i-au marcat existenta: Viena, Londra si Zürich. Se prea poate ca locuitorii din Ruse sa fi fost dezamagiti de faptul ca scriitorul evreu, cetatean al lumii nascut in Imperiul Otoman, pe vremea cind orasul se numea Rusciuk, nu a pomenit si urbea aflata atunci in Bulgaria comunista. Tot asa cum, dat fiind ca e vorba de anii ’80, e posibil ca ei sa fi avut alte probleme pe cap, printre care poluarea provocata de combinatul Verachim din Giurgiu, de partea cealalta a Dunarii.
Astazi, la aproape doua decenii de la nobelizarea lui Canetti si inceputul activitatii Verachim, in Ruse exista o Societate Canetti, iar Verachim Giurgiu a intrat in lichidare. Podul Prieteniei, construit pe vremea amicitiei romano-bulgare de natura socialista exista in continuare, doar ca acum, in capitalism, prietenia se plateste, de unde si aparitia asa-numitei „taxe de pod“. Dar, daca vreti sa ajungeti la Ruse (iar recomandarea mea este aceea de a va face drum pina acolo), este totusi de preferat varianta automobilului (daca nu personal, atunci puteti lua microbuze din Bucuresti, din fata hotelului Horoscop de la Piata Unirii), dat fiind ca la granita romano-bulgara, granita din interiorul Uniunii Europene, trenul cu vagoanele sale janghinoase asteapta si asteapta si asteapta...
Cu masina ajungeti deci probabil din Bucuresti la Ruse mai repede decit la Sinaia. Si, cu siguranta, Ruse este altfel decit v-ati astepta (de fapt si de drept i-a placut si lui Canetti, chit ca n-a spus asta si in fata Academiei din Stockholm), ii lipseste caracterul mohorit si prafuit al oraselelor de provincie din jurul Bucurestiului, precum Giurgiu ori Calarasi ori Slobozia, e mai zimbitor si mai interesant, tocmai bun pentru un loisir scurt, de citeva ore.
In Ruse se gasesc cladiri
