Au fost Oscarurile... care erau sa nu mai fie... Amenintata, pina in ultimul moment, de greva prelungita a scenaristilor si desfasurata sub spectrul frisonant al recesiunii economice si al unei disparitii-soc (Heath Ledger), ceremonia si-a propus sa ilumineze, din nou, pentru citeva ore, ternul cer hollywoodian cu reteta ei obisnuita de glamour si arta, exhibitionism si umilinta (in mare parte falsa). A sfirsit prin a recompensa – pe buna dreptate – opere sumbre, dure, dar catartice.
Oscarurile sint, poate, singura ocazie in care poti pune la fel de multa pasiune in disecarea frivola a rochiilor, a frizurilor sau a fruntilor miraculos de neridate ale vedetelor, ca si in dezbaterea docta despre moralitatea discursului narativ din filmul lui X, nominalizat la...
Asadar, dupa ce duminica seara am mai supravietuit inca unei editii, cu ochii lipiti si cu proptele zdravene facute din stacanele de cafea (extrem de folositoare pentru micile reprize de somn din timpul iritantelor „momente artistice“ sau al premiilor tehnice), iata citeva insemnari la cald.
Ma declar foarte satisfacuta – de data asta, Oscarurile s-au dat pe bune. N-au existat dezamagiri flagrante si nici „surprize“ (si asta e bine, mai ales daca aceste „intoarceri de situatie“ favorizeaza minorul Crash in detrimentul fenomenului cultural Brokeback Mountain). Mai toti favoritii mei au cistigat, de la Daniel Day, Javier, No Country for Old Men, Ratatouille sau The Counterfeiter (din anemica si cam penibila selectie de „filme straine“ nici nu puteai alege ceva mai bun), la superba piesa Falling Slowly din Once.
Oscarurile – sint ele relevante?
De fiecare data, expertii se intrec in a gasi argumente pro si contra. Dar nu e chiar acest lucru o dovada ca Premiile Academiei conteaza? Da, pare cool sa te dai impenetrabil la ceea ce reprezinta ele si sa pretinzi ca le priv
