Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super-ofensivi

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 29 februarie 2008 ·

Steaua anunţă pentru derbyul cu CFR o echipă în care vor juca şi Dayro Moreno, şi Dică

Lăcătuş s-a decis în privinţa "11"-lui de start pe care îl va alinia duminică seara, împotriva liderului Ligii I, CFR Cluj. Cu mai bine de 78 de ore înaintea fluierului de start al partidei, "Fiara" şi-a fixat deja planul tactic, pe care îl va exersa în zilele care au mai rămas pînă la marele derby, iar Gazeta vă prezintă în premieră echipa pe care Lăcătuş se gîndeşte să o trimită pe teren.

De ce Dayro pe dreapta

Fostul număr 7 din Ghencea va propune un sistem 4-2-3-1, la fel ca la Iaşi, numai că distribuţia va fi alta. În primul rînd, vor apărea în acelaşi timp pe teren, însă de la început, Dică şi Dayro Moreno. Columbianul va fi folosit ca mijlocaş dreapta, în locul lui Nicoliţă, care va rămîne pe banca de rezerve. Prestaţia bună a lui Dayro la Iaşi, dar şi faptul că majoritatea acţiunilor pe care le-a purtat în Copou au plecat din banda dreaptă l-au convins pe Lăcătuş că el e cea mai bună alegere pentru acel post.

Rădoi în locul lui Ghionea

Şi în sistemul defensiv vor fi schimbări. Deşi tirul lui Gigi Becali a fost îndreptat înspre Goian, cel mai probabil Ghionea va ieşi din schemă, locul lui urmînd să fie luat de Rădoi, care va evolua ca fundaş central în partea stîngă. Motivaţia lui Lăcătuş pentru această hotărîre a fost că Goian, cel mai înalt stelist, e singurul fundaş care se poate bate de la egal la egal cu Fabbiani. În fine, cea de-a treia modificare va fi titularizarea lui Lovin în locul lui Pleşan.

"Sper să fiu inspirat şi să iau cele mai bune decizii"

Marius Lăcătuş

15 luni au trecut de cînd Nicoliţă a fost lăsat ultima dată pe banca de rezerve la un meci de campionat

10 luni au trecut de cînd Rădoi şi Goian au făcut cuplu în centrul defensivei, s-a întîmplat chiar la

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 31 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°