Invingatorului nu i se iarta nimic, ratatului - aproape totul. Este unul dintre paradoxurile cu care functionam ca oameni, simtindu-ne mai degraba adecvati posturii de invinsi decat de invingatori. Compatimirea, mila sunt sentimente pe care le intoarcem, practic, catre noi insine atunci cand ne revarsam potopul de caldura sufleteasca, intelegere si, nu de putine ori iubire, catre cel ce ramane prea aproape de tarana in detrimentul celui pierdut in inalturi. Pe cel ce reuseste il suspectam de carierism, oportunism, sansa, egoism. Ii punem in carca toate compromisurile posibile. Unii, de ce sa nu o recunoastem, le si fac. Insa e un act de vointa. Vointa pe care ratatii nu o au. Se complac in a fi laudati pentru ceea ce ar fi putut face. Acestia sun ratatii fericiti. Cei care traiesc confortabil in virtualitatea propriei fiinte.
Toata lumea il iubeste pe Platonov. Mai ales, toate femeile din jurul sau il iubesc aproape pana la divinizare. Toate s-ar sacrifica, ar renunta sau chiar renunta la mandrie, la confort, la demnitate doar pentru a-l sluji cu iubirea lor. Nici el nu stie de ce. In tinerete, a avut niste vise, a urmat o facultate. La idealuri si la facultate a renuntat fara niciun motiv intemeiat. Concomitent a renuntat, fugind, si la, probabil, singura iubire din viata sa. E un biet dascal printr-un catun. Casatorit cu o femeie care imbina veneratia cu spaima de a-i fi nevasta, atat de neinsemnata crede Alexandra Ivanovna ca este ea fata de el, incat aproape ca nici nu sesiseaza acest lucru. Singura lui dorinta este de a fi lasat in pace. Starea perpetua a lui Mihail Vasilievici este buimaceala. Se misca aproape abulic, incapabil sa reactioneze la ceea ce este in jurul sau. Platonov - ca si majoritatea personajelor lui Cehov - nu stie ce sa faca cu timpul. Pe de o parte, in momentele de criza, in fapt mereu o falsa revolta, acuza ca si-a risipit v
