Batranul cerb si pajul sau
Jacques Chirac si Nicolas Sarkozy au facut pace. Temporara, nesincera, dar ce mai conteaza? Au facut pace. Nu mai incape indoiala nici pentru ministrii care ii vad zi de zi la masa Consiliului (Nicolas, la dreapta presedintelui), conversand de zor, cu o buna dispozitie ostentativa, si continuand sa vorbeasca sau sa rada in timp ce unul dintre ministri ia cuvantul. Mai rau: intr-o miercuri, au continuat sa discute intre ei in timp ce primul-ministru prezenta un proiect. Acesta, vazand ca nu e ascultat, s-a oprit brusc. Unii au numit acest moment incalzirea planetei, topirea banchizei. "Perioada glaciara", cand presedintele nu-i arunca nici macar o privire ministrului de stat, s-a terminat.
Un lucru e sigur: Nicolas Sarkozy pare mai calm, mai relaxat si isi stapaneste mult mai bine nervozitatea. Nu se mai teme de lovituri sub centura.
"Nu-mi vine sa cred ca Chirac ii acorda sprijinul sau", se framanta Francois Fillon. Chirac nu voise niciodata sa-l propulseze pe Sarko. Nu l-ar fi vrut primar la Neuilly in 1983, nici deputat in 1988, nici ministru in 1993 si 1996, nici secretar general al RPR-ului in 1997, functie pentru care fusese sustinut de Philippe Seguin. Nu l-a vrut niciodata prim-ministru, a facut tot posibilul sa nu devina presedintele UMP-ului si ar fi preferat un alt candidat pentru prezidentiale.
Dominique de Villepin este convins ca Chirac si Sarkozy au incheiat un acord. Se declara liber "de orice angajament fata de presedintele Republicii". E dezamagit. De altfel, relatiile sale cu presedintele se racisera in 2006.
"Presedintele s-a saturat de crizele sale zilnice de manie bubuitoare", spune un apropiat.
Presedintele nu avusese o interventie prompta nici in criza CPE-ului (contractul primei angajari) si nici in afacerea Clearstream. Lupii politici atenti la cel mai mic detaliu, sensibili l
